”Eu locuiesc într-un bloc unde are zonă de boxe şi adăpostul, care e gol, nu e pregătit”, a mai arătat Arafat.
El a mai spus că, în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate şi redat spaţiului scopul iniţial.
”Inventarierea există, o cunoaştem, vizita a arătat că sunt adăposturi la asociaţiile de proprietari, la autorităţile locale şi un număr de adăposturi care nu au fost predate autorităţilor locale. IGSU lucrează pentru inventarierea acestora”, a spus secretarul de stat.
Raed Arafat a precizat că, ”din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri”.
”Vor trebui refăcute şi va trebui redată destinaţia lor, se ocupă IGSU”, a spus Arafat, adăugând că se vor intensifica controalele, pentru a vedea dacă se respectă regulile pentru care au fost create şi să rămână funcţionale, aşa cum era destinaţia iniţială.
Întrebat câte astfel de adăposturi nu mai respectă scopul iniţial, Raed Arafat a arătat că nu are acest număr.
Raed Arafat a mai afirmat că, la acest moment, ”apelează la asociaţiile de proprietari şi autorităţile locale să le pună la punct, chiar dacă e un spaţiul care va rămâne gol, pentrru că ăsta este rolul lui, arătând că aceasta este indicaţia şi asta face IGSU, controlează ca aceste adăposturi să fie goale.
Secretarul de stat a mai spus că deja s-a demarat controlul, şi în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate.