Glaucomul este una dintre cele mai periculoase boli oftalmologice, deoarece poate evolua fără simptome evidente până în stadii avansate, când deja a afectat ireversibil nervul optic. Este considerată o boală tăcută, dar cu potențial devastator, fiind una dintre principalele cauze de orbire la nivel mondial. Din acest motiv, diagnosticarea precoce și monitorizarea regulată a sănătății oculare joacă un rol esențial în prevenirea pierderii vederii.
Această afecțiune implică deteriorarea progresivă a nervului optic, de cele mai multe ori în contextul unei presiuni intraoculare crescute. Deși nu poate fi vindecat, glaucomul poate fi controlat eficient dacă este detectat la timp, iar pacientul respectă tratamentul prescris.
Ce este glaucomul și cum afectează vederea?
Glaucomul reprezintă un grup de boli oculare care afectează nervul optic, structura responsabilă cu transmiterea informației vizuale de la ochi către creier. În majoritatea cazurilor, cauza principală este creșterea presiunii intraoculare, care exercită o forță mecanică dăunătoare asupra nervului.
Presiunea intraoculară se menține în mod normal printr-un echilibru între producerea și eliminarea umorului apos – lichidul care circulă în interiorul ochiului. Atunci când acest lichid nu mai este drenat corespunzător, presiunea se acumulează și poate afecta fibrele nervului optic.
Afectarea nervului optic este lentă și inițial lipsită de simptome. Pierderea vederii începe periferic, iar pacienții nu o sesizează decât atunci când zona centrală a câmpului vizual este compromisă. Odată instalată, pierderea vederii este permanentă.
Tipuri de glaucom
Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cea mai frecventă formă și se dezvoltă lent, fără durere sau modificări vizibile în fazele incipiente. Este descoperit adesea întâmplător în cadrul unui consult oftalmologic de rutină.
Glaucomul cu unghi închis este mai rar, dar reprezintă o urgență medicală. Apare brusc, cu durere oculară intensă, roșeață, vedere încețoșată, halouri colorate în jurul luminilor și, uneori, greață sau vărsături. În absența intervenției rapide, poate duce la orbire într-un timp scurt.
Există și forme congenitale, care apar la nou-născuți sau copii mici, precum și forme secundare, apărute în contextul unor traumatisme, inflamații sau tratamente cu corticosteroizi.
Simptomele glaucomului
În forma cronică, glaucomul nu produce simptome evidente până la afectarea semnificativă a câmpului vizual. De aceea, este adesea numit „hoțul tăcut al vederii”.
Simptomele apar de regulă în stadii avansate și pot include scăderea treptată a vederii periferice, dificultăți de adaptare la lumină sau întuneric și, în cazuri severe, vedere în tunel.
În glaucomul acut, simptomele sunt evidente și severe. Pacientul poate acuza dureri intense de ochi și cap, înroșirea ochiului, sensibilitate la lumină, tulburări de vedere și stări de greață.
Cine este expus riscului?
Riscul de glaucom crește odată cu vârsta, în special după 40–50 de ani. Persoanele cu antecedente familiale de glaucom, pacienții cu miopie severă, diabet zaharat, hipertensiune arterială sau utilizatori frecvenți de corticosteroizi prezintă un risc mai ridicat.
De asemenea, pacienții care au suferit intervenții chirurgicale sau traumatisme oculare pot dezvolta forme secundare de glaucom. Din acest motiv, controalele oftalmologice regulate sunt recomandate chiar și în lipsa simptomelor, mai ales în prezența factorilor de risc.
Cum se stabilește diagnosticul?
Diagnosticul glaucomului se bazează pe o serie de investigații oftalmologice, realizate în cabinetul specialistului.
Tonometru este instrumentul utilizat pentru măsurarea presiunii intraoculare. Valorile normale sunt, în general, între 10 și 21 mmHg. O presiune crescută este un semnal de alarmă, dar nu este suficientă singură pentru stabilirea diagnosticului.
Examinarea nervului optic se face prin fund de ochi, unde medicul evaluează aspectul discului optic și gradul de afectare.
Testele de câmp vizual sunt esențiale pentru detectarea pierderii vederii periferice, chiar înainte ca pacientul să o perceapă subiectiv. Tomografia în coerență optică (OCT) oferă imagini detaliate ale grosimii stratului de fibre nervoase și permite monitorizarea progresiei.
Tratamentul glaucomului
Tratamentul glaucomului are ca scop reducerea presiunii intraoculare și încetinirea sau oprirea evoluției bolii. Nu se poate reface vederea pierdută, dar cu terapie adecvată, boala poate fi ținută sub control.
Tratamentul medicamentos este de primă linie și constă în picături oftalmice care scad presiunea oculară prin reducerea producției de umor apos sau prin creșterea drenajului acestuia.
În cazurile în care medicația nu este suficientă, se pot recomanda proceduri laser, precum trabeculoplastia sau iridotomia. În formele rezistente, tratamentul chirurgical, cum ar fi trabeculectomia sau implanturile de drenaj, poate deveni necesar.
Respectarea tratamentului este crucială. Chiar dacă pacientul nu resimte simptome, întreruperea terapiei poate duce la agravarea bolii.
Prevenția și importanța controlului oftalmologic
Singura metodă eficientă de a preveni complicațiile glaucomului este diagnosticarea timpurie. Consultul oftalmologic periodic, inclusiv măsurarea presiunii intraoculare și evaluarea nervului optic, este recomandat tuturor persoanelor peste 40 de ani sau mai devreme, în funcție de factorii de risc.
Persoanele cu istoric familial de glaucom trebuie să efectueze controale regulate chiar și în absența simptomelor. Un test simplu, efectuat anual, poate face diferența între conservarea vederii și pierderea ireversibilă a acesteia.
Concluzie
Glaucomul este o boală oculară silențioasă, dar cu consecințe majore asupra calității vieții dacă nu este tratată la timp. Deși pierderea vederii provocată de această afecțiune este ireversibilă, diagnosticul precoce și tratamentul corect pot preveni orbirea. Conștientizarea riscurilor și efectuarea controalelor oftalmologice periodice sunt pași esențiali pentru protejarea vederii. În fața unei boli care nu anunță prin simptome timpurii, prevenția este cea mai valoroasă formă de protecție.
