Guvernul intenţionează să aplice sistem nou cu un model flexibil de muncă, inclusiv privind lucrul de acasă, pentru susţinerea angajaţilor şi a firmelor, relatează RADOR.
Măsura ar urma să facă parte din planul de relansare economică care va fi finalizat în curând, a anunţat premierul la o dezbatere despre noile tendinţe de pe piaţa muncii din România.
Munca prestată de angajați de acasă reprezintă o noutate pentru România, a subliniat premierul Ludovic Orban. El a mai spus că trebuie gândit modul în care va fi pus în funcțiune acest tip de muncă.
Munca de acasă sau telemunca este strâns legată de digitalizarea administrației centrale și locale, crede vicepremierul Raluca Turcan.
”Avem impulsul finanțării europene prin programul SURE, care vine să sprijine această abordare a flexibilității muncii, fie că vorbim de un timp mai redus pentru a se păstra locurile de muncă, fie că vorbim de o debirocratizare a telemuncii, astfel încât să fie rentabil de ambele părți să apelezi la telemuncă”, a declarat Raluca Turcan.
Raluca Turcan a mai amintit că viitorul plan de relansare economică a României, care va fi elaborată de Guvernul Orban, va conține criterii clare legate de telemuncă.