Guvernul ar putea amâna majorarea indemnizațiilor pentru mame

12 Apr 2016 | scris de Veronica Micu
Guvernul ar putea amâna majorarea indemnizațiilor pentru mame

"Nu, nu o atacăm (legea la Curtea Constituțională — n.r.). Am spus că o să vedem noi, ca și Guvern, pentru că, dacă găsim resursele financiare, ne-o asumăm noi, ca și Guvern, să o finanțăm, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă n-o să găsim finanțare, n-o să o aplicăm. (...) Se poate proroga. Orice decizie se poate proroga", a explicat Cioloș, potrivit agerpres.ro.

Premierul a adăugat că și alte decizii care au impact financiar "nu pot fi impuse dacă nu există surse de finanțare".

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani şii timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră