- Poveștile din Vamă se țes în câteva zile și nu se mai uită oricât timp ar trece peste ele. Sunt povești cu mare, povești cu soare, povești cu festivaluri. De 15 ani Festivalul Folk You! Florian Pittiș creează povești, fiind el însuși o continuă poveste. O poveste cu oameni frumoși și chitările lor, cu scene luminate și munți de boxe, cu public minunat care, neîngrădit, acolo își găsește sau regăsește identitatea. Povești….
- Însă nici nu știți câtă nevoie avem de aceste povești, de aceste festivaluri de muzică și poezie, de cultură, în general, poate cel mai important liant care ne ține laolaltă ca popor și ne dă identitate ca neam. De aceea oameni mari, puternici și influenți investiți în cultură, pe lângă oricare altă activitate în care ați investi capital material și uman. Fiți, dacă nu adevărați Mecena, măcar la nivelul lui Titu Maiorescu, cel care a deschis calea spre cultură în alte vremuri, cu alte mentalități și alți oameni. Rămâneți în istorie ca ei! Fiți cei chemați să dea mărturie, atunci când va veni vremea, la Judecata de Apoi a culturii românești. Acest lucru îl reclamă sub jurământ toți cei peste 10.000 de tineri care au împânzit, aseară, plaja de la Stuf, din Vama Veche, în prima zi de festival. Și dacă tot vorbim de generozitate, se cuvine să menționăm că Festivalul este organizat de Asociația Smart Vision, având ca parteneri Banca Transilvania, Cerealcom, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Ana Hotels, Iridex Group, Stalinskaya, Asociația Colorăm Zâmbete și, pertener media, Gândul Media Network.
- Ora 18.10 În miezul ultimei luni de vară, sub soarele blând al unui superb apus, grupuri de tineri își ocupaseră, cu o oră în urmă, locurile pe nisip în fața scenei unde urma să înceapă prima seară a Festivalului Folk You! Florian Pittiș. Așteptau liniștiți lngă marea veșnic foșnitoare, cu valuri înspumate, primele acorduri. Din boxe, spintecnd văzduhul, dând glas pescărușilor speriați, se aude riff-ul utimei repetiții. Cei prezenți tresar, aplaudă și-și ațintesc privirile spre scenă. Gata, a început cea de-a XV-a ediție a festivalului! Primul care urcă este Mugur Prundea, un om cu o chitară, cu o voce plăcută, de folk-ist vechi. Drept pentru care și începe cu o piesă care a câștigat concursul Primăvara Baladelor. Urmează alte câteva melodii pe versurile poeților Minulescu, Topârceanu, Adrian Păunescu. Cum încă soarele era fierbinte, în față la Stuf, majoritatea prosoapelor și cearșafurilor încă erau întinse până la câțiva metri de microfonul lui Mugur. Asta înseamnă Folk You!, să ai artistul la doi pași de tine, să-i simți fiecare respirație, bătaie de inimă, inflexiune vocală, să-l pipăi și să urli: este!, vorba lui Arghezi.
- Ora 18.30 Locul lui Mugur este luft de Romeo Mocanu, tot un om și o chitară, care-și interpretează propriile compoziții. Este, apoi rândul lui Walter Ghicolescu să-și înceapă mini-recitalul cu un cântec dedicat tuturor femeilor de pe plajă. Amintește de începuturile Folk You!, din 2005, și animă publicul cu ”unde-s pistoalele, unde-s pumnalele”, refrenul de la ”Baladă cu haiduci” a lui Vali Sterian și câteva versuri din Pasărea Phoenix. După hotelurile din spatele Stuf-ului soarele începe să apună.
- Ora 19.20 După aceasă repriză de ”folk clasic”, o dată cu apusul soarelui și aprinderea reflectoarelor, își fac apariția cei de la Arthur Project, cu o compilație de metal greu și cunoscute melodii populare: ”Dar-ar naiba-n tine dragoste”, ”Măicuță te-aș întreba”, ”Aseară ți-am luat basma” și ”Mai ții minte, măi, dragă Mărie”. Peste aproximativ o jumătate de oră se înfățișează publicului și Adrian Sămărșan Band. La fel ca Bob Dylan, pe vremuri, acesta a trecut, de ceva timp, de la omul cu chitara, la omul cu trupă de acompaniament. Se începe cu o piesă de factură country, se cântă ”Iubește-mă ca pe-o vacanță” și ”Când nu mi-e bine, mi-e dor de tine”. Deja câteva mii de oameni cântă și se unduiesc în ritmul muzicii. Mulțimea se pierde printre umbrelele de la Stuf până, hăt, departe.
- Ora 20.45 Florin Chilian, ”în glas”, ca de fiecare dată, începe prin a-i mulțumi lui Vali Sterian pentru tot ce l-a învățat să facă și să nu facă și-i duce un omagiu (muzical) lui Nicu Covaci. Cântă ”A șaptea poruncă: să nu preacurvești”, se întoarce la umilința suferită de Covaci la Uniunea Compozitorilor, revine cu piesa ”Cărțile, ferestre-n ziduri”, apoi ”Iubi” și melodia de o sensibilitate adorabilă ”Atât de frumoasă ești”. Plaja devine neîncăpătoare. De la aleea principală și până în buza valurilor ai senzația că toată Vama Veche s-a adunat aici. Încheie extrem de frumos, aducându-și tot publicul aproape și cântă împreună ”Zece”. Vama vibrează în miile de voci care repetă emoționant minunatele versuri ale cunoscutei piese. Telefoanele aprinse fac o mare de licurici, aidoma căzătoarelor perseide, martorele luminoase ale Festivalului Folk You! Bravo, Chilian!
- Ora 22.00 Andrei Păunescu și Trupa Totuși încep în forță cu o melodie compusă pe versurile tatălui său. Urmează o piesă de dragoste ”Te văd chiar când ochii mi-i închid”, ”Am încredere-n tine” și o compoziție actuală ”Inteligența artificială susține prostia naturală”. Fiindcă a urcat pe scenă alături de soție și de fiica lor, Adriana, îi încredințează acesteia din urmă o melodie pe care cea mică, un bobocel de fată, o duce la bun sfârșit cu multă dezinvoltură. Evident, se mai cântă ”Haide mamă, haide tată”, ”Iobag la patron, iobag la stat”, ”Las-o să plece” și ”Doamne, ocrotește-i pe români”
- Ora 23.45 Adrian Despot și Vița de Vie. Gata! Absolut toată lumea s-a ridicat în picioare. Plaja, Stuf-ul, marea toate s-au metamorfozat în Folk You!, în muzică live, reverberată în intensa trăire a celor prezenți. Simbioza dintre cei de pe scenă și cei din public este, așa cum mai spuneam, aproape organică: de la sunet, vers, bătaie de inimă.â Perfecționoști, băieții de la Vița de Vie au venit cu un set de nu mai puțin de 8 chitări reci. Cu ele cântă o serie de piese printre care ”Lumea și noi”, ”Pe plajă, în Vamă, la 5”, încheind cu ”Basul și cu toba mare”. Sunt chemați la bis, ocazie cu care îi mulțumesc lui Maris Tucă pentru tot ce a făcut și face întru perpetuarea acestui festival
- Ora 0.20 La puțin timp după miezul nopții își fac apariția băieții de la Subcarpați, pe sunetele unui bucium care zice cu jale, preambul menit să contrasteze puternic cu tăria instrumentelor care intră în forță. Muzica lor este ceva între fluier, caval, țambal, chitări și rap, cu mare priză la public. Neîndoielnic sunt o trupă care creează atmosferă, animând și antrenând până și pe cel mai comod spectator. Au energie, fac spectacol, comunică permanent cu publicul, improvizează (au zis ceva de marius Tucă Show) și îndeamnă pe cei prezenți să se strângă într-o horă uriașă. Excepțional moment! Și cum tot spuneam, asta înseamnă interacțiune live cu publicul, ăsta este spiritul Folk You!
- Ora 1.45 Intră Iris și totul explodează cu ”Și ce dacă e vânt și ce dacă sunt ploi”. Ca de obicei, Minculescu lasă publicul să cânte singur mai bine de jumătate din piese. Simpla lui apariție este suficientă ca cei prezenți să freamăte, să se încarce cu energie, ca mai apoi să se deschidă într-o furtună de aplauze și ovații. În mare vervă, se joacă mai mereu cu stativul microfonului, a la Freddy Mercury, așa cum făcea în vremea tinereții, prin anii 80-90. Urmează o serie de melodii fără pauză între ele, ca publicul să nu aibe timp să respire și să se replieze. Se răsfață cu ”Să nu crezi nimic ce-ți spum”, ”Baby, baby”, acompaniat de mii de telefoane aprinse. Chiar dacă a trecut ceva timp peste el, vocea îi este la fel de proaspătă ca acum 4-5 decenii. Încă o repriză de cunoscute piese ”O altă dimineață”, ”Jocul nu e greu”, ”Somn bizar”, pentru a sfârși apoteotic cu ”Highway to Hell” și ”Strada ta”
- Ceasul arată ora 3 noaptea (sau 3 dimineața). Plaja se golește încet, oamenii risipindu-se fericiți care-ncotro, cu gândul că în seara asta va fi mai frumos, iar ei mai numeroși. Luceafărul de dimineață începe să mijească. Alături, valurile se întorc cadențat, muzical, la țărm, ca o dulce tânguire. Bun găsit, Vama Veche
Eveniment organizat de Asociația Smart Vision – Event Management. Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, partener principal Institutul Cultural Român. Partener media principal Gândul Media Network. Acest eveniment a fost posibil și datorită: Cerealcom Dolj, Banca Transilvania, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Ana Hotels, Stalinskaya, Iridex Group, Imanagement Detail, Asociația Colorăm Zâmbete. Ocazie cu care le mulțumim ca au fost alături de noi în demersul nostru de a duce mai departe cultura autentică și spiritul liber din Vama Veche. Mulțumim că ați ales să faceți parte din Mișcarea de Rezistență!