Deși, calendaristic, toamna și-a intrat de-o săptămână în drepturi, deși de astăzi încep școlile, aseară, la Festivalul Folk You!Florian Pittiș 2019, tot au fost o mie-două mii de tineri îndrăgostiți de muzică bună, de oameni cu chitări, de cele mai bune trupe rock, de mare, de soare, de valuri, de Vamă…
Scriam cândva că, ce bine ar fi dacă oamenii și-ar măsura existența în festivaluri. Pesemne, numai așa ar putea spune că au trăit într-un continuu extaz! ”Câți ai ai?” ”Păi, vreo 25 de festivaluri!”. Noi (organizatori și public) avem 15 ani de Festival Folk You!Florian Pittiș și am vrea să mai avem măcar de vreo trei ori pe atât! Tot la Vama Veche, tot cu marea alături, tot cu valuri și briză, tot cu muzică și poezie…
Ora 18.30 Puține au fost edițiile Festialului Folk You! din Vama Veche și Galei Folk You! din București la care Tatiana și Marius Ojog să nu fi participat! Cu vocea ei specială, de jazz, Tatiana umple sonor spațiul, creând o atmosferă liniștitoare, caldă, în deplină concordanță cu ritmul constant al valurilor. Cântă ”romanțe” în care se vorbește despre inimă și ce se întâmplă atunci când iubești -”Inimă, ciutură spartă” - , înveselește atmosfera cu piesa ”M-ai atins unde mă doare”, pe versurile lui Dinu Olărașu, și apoi o domolește cu o melodie cu tentă de blues ”Încă un cântec”.
Ora 19.00 Intră în scenă Walter Ghicolescu - un om și-o chitsară - care cântă un folk adevărat, cu melodii compuse pe versurile marilor noștri poeți Marin Sorescu și Adrian Păunescu. Duă ce interpretează piesele ”Vrăjitorul” și ”Nu-mi spune”, îl cheamă alături pe tânărul (de 12 ani) Vlad Goicovic, unul dintre cei mai talentați elevi ai săi (de reținut că Walter predă chitara la un grup de 50 de tineri din Constanța). ”Uriaș” cât chitara pe care o ține la piept, Vlad nu poate cânta cu vocea de astă dată, dar face minunate solo-uri de chitară la piesele ”Niciun cântec ” și ”Scrum”.
Ora 19.30 Preiau ștafeta cei de la Camioane în Mulțime (CnM). Trupa este compusă din două chitări și tobe, plus solista vocal. Muzica lor, compusă și proiectată parcă pentru secolul viitor, cu piese ”asamblate” în laboratoare SF, este total aparte față de celelalte trupe care au urcat trei zile la rând pe scenă, dar, chiar dacă pare un pic ciudată, are mare priză la public. După primele trei piese incluse pe albumul ”Plastic” (piesele ”Toxic”, ”Varianta 3” și ”Mă conectez”) urmează o piesă nouă ”Manifest” și o alta ”Oxigen”. Trupa își încheie recitalul cu binecunoscuta melodie ”Plastic”
Ora 20.30 Ca un omagiu adus regretatului Florian Pittiș, pe scenă urcă Teo Boar, Vlady Cnejevic și cel ce îl imită aproape identic pe Moțu, actorul (și cântărețul) Dorin Andone. Preț de un ceas, cei trei ne fac să credem că chiar suntem la un spoectacol de muzică și poezie susținut de Pittiș. Încep cu piesa ”Ploaia care ve veni”, se trece la recitarea poeziei lui Mircea Dinescu ”Sunt tânăr, doamnă!”, urmează apoi o suită de alte piese: ”Dar nu-i nimic, asta e!” ”Te iau”, ”Vinovații fără vină” ori ”Sfârșitul nu-i aici”, toate întrerupte doar de poezia ”Un lup a mânat o oaie”. De fapt, tot ce s-a întâmplat pe scenă face perte dintr-n spectacol mai amplu intitulat ”Sunt un frate tânăr”.
Ora 21.20 Andrei Păunescu și trupa Totuși reclădesc timp de un ceas atmosfera atât de cunoscută a Cenaclului Flacăra. Toate piesele interpretate sunt cu mesaj, care necesită atenție și reflectare, nu doar simple artificii muzicale. Se cântă melodiile ”Las-o să plece”, ”Iobag la patron, iobag la stat”, ”Treceți batalioane române Carpații” ori mai noua piesă ”Somn ușor, scuze plăcute!”.
Ora 22.25 Urmează Vali Boghean Band, o trupă din Republica Moldova (mai precis din Chișinău), compusă din șapte membri, care cântă o muzică rock după mari piese folclorice. Solistul vocal este poli-instrumentist (fluier, caval, saxofon) și-și ține obiectele de cântat într-o desagă agățată de stativul microfonului. Prima piesă se numește ”Cavalul fermecat”, a doua este o reinterpretare în manieră rock a melodiei Mariei Tănase ”Până când nu te iubeam”, și, uite-așa, piesă după piesă toate având ca sursă de inspirație folclorul, țin publicul conectat la energia pe care ei înșiși o degajă.
Ora 23.45 După cei șapte moldoveni de la Vali Boghean Band urmează tot o trupă din Republica Molova: Alex Calancea și Lupii. Ca de fiecare dată Alex este plin de energie, dinamic, jucăuș, cântând la chitara bas a sa cu o virtuozitate întâlnită doar la chitariștii solo. Muzica lor stă tot sub semnul inspirației de natură folclorică. Se cântă ”Bordeiaș, bordei, bordei”, o piesă populară despre Iancu Jianu, o prelucrare după ”Ciuleandra”, ”Bun îi vinul ghiurghiuliu” ori ”În grădina lui Ion”.
Se sting ultimele acorduri la malul mării. Noaptea se înstăpânește pe plaja care se golește treptat. E toamnă (când se numără bobocii și festivalurile) și noi și dumneavoastră am mai împlinit un an de festival. ”Câți ani ai?” ”Păi, 15 festivaluri!” La cât mai multe ne dorim! Rămas bun, Vama Veche! Ne revedem anul următor…