Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a denunţat miercuri periclitarea 'sistemică' a valorilor democratice de către Ungaria şi a cerut Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a articolului 7, supranumite și opțiunea nucleară.
Constatând multiple încălcări ale democrației și drepturilor omului în Ungaria, de la venirea la putere a FIDESZ, partidul premierului Viktor Orban, Parlamentul European a cerut Consiliului European să lanseze procedura articolului 7, mecanismul cel mai radical vizând o șară membră care nu respectă valorile europene, scrie Reuters.
Cu 448 voturi pentru, 197 voturi contra şi 48 de abţineri, eurodeputaţii au adoptat o moţiune în plenul PE, aceasta fiind prima dată când co-legislativul UE cere activarea aşa-numitei proceduri a articolului 7 (al Tratatului de la Lisabona) împotriva unui stat membru al Uniunii Europene.
Această procedură a fost lansată de Comisia Europeană contra Poloniei în decembrie anul trecut.
Supranumit ”opțiunea nucleară”, articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prevede un mecanism de întărire și apărare a valorilor UE. Acesta poate fi activat de o treime dintre statele membre, de Parlamentul European sau de Comisia Europeană. Articolul 7 prevede sancțiuni dure, cum ar fi suspendarea dreptului de vot pentru statul în cauză.
Totuși, activarea acestui articol este dificil de pus în practică, pentru o asemenea măsură fiind nevoie în final de unanimitate de voturi din partea statelor membre ale UE.
Raportul Sargentini detaliază o listă lungă de 'îngrijorări' referitoare la încălcarea libertăţilor şi valorilor UE în presă, în sânul universităţilor, împotriva minorităţilor, a migranţilor, dar şi în materie de corupţie şi de independenţă a justiţiei.
În dezbaterea consacrată situaţiei din Ungaria şi desfăşurate marţi în plenul PE, premierul ungar Viktor Orban a subliniat că raportul Sargentini "insultă Ungaria şi insultă onoarea naţiunii ungare".
"Spuneţi nici mai mult nici mai puţin decât că poporul ungar nu poate decide singur ce este în propriul interes. Credeţi că ştiţi mai bine ce vrea poporul ungar", a acuzat Orban, explicând că deciziile Ungariei sunt luate de alegători, la alegerile legislative.
Mai mult, a denunţat premierul ungar, raportul Sargentini foloseşte standarde duble, constituie un "abuz de putere" şi modul de aprobare a acestuia încalcă tratatul de bază al UE. El a recunoscut că Budapesta are vederi "radical" diferite faţă de migraţie, dând însă asigurări că guvernul său nu ar "merge niciodată atât de departe încât să-i reducă la tăcere pe cei care nu sunt de acord".
"Ungaria nu va ceda în faţa şantajului", a insistat premierul ungar, ci "îşi va apăra graniţele şi valorile europene ale democraţiei". "Chiar şi de dumneavoastră, dacă va fi necesar", a menţionat Viktor Orban în faţa eurodeputaţilor.