Două femei au fost înjunghiate mortal, duminică seară, la Buftea, primele informaţii arătând că un bărbat de origine irakiană şi-a ucis soţia şi soacra.
Vecinii au fost cei care au alertat poliția, anunțând că două femei au fost înjunghiate, potrivit News.ro.
Atunci când poliţiştii au ajuns la locuinţa familiei, bărbatul, care ar fi de origine irakiană, ar fi devenit violent, motiv pentru care oamenii legii au tras mai multe focuri de armă, inclusiv spre acesta.
Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov spun că femeile erau decedate, iar pentru bărbat s-au început manevrele de resuscitare care, din nefericire, nu au dus la niciun rezultat, astfel că el a fost declarat decedat.
Apelul la 112 care anunța dublul asasinat s-a înregistrat la ora 17:53, potrivit observator.tv.
Vecinii au chemat salvarea şi poliţia, iar primii au ajuns cei de la SMURD. Bărbatul a ieşit cu cuţitul şi i-a alergat pe scările blocului pe salvatori. Au apărut şi poliţiştii şi la rândul lor au fost atacaţi.
Unul dintre agenţi a tras asupra agresorului, pe care l-a împuşcat în piept.
Ulterior, intraţi în apartamentul de unde ieşise agresorul cu cuţitul, poliţiştii şi medicii au descoperit cadavrele soţiei şi al mamei femeii, ambele înjunghiate mortal chiar de bărbat.
"Poliţiştii au încercat să-l imobilizeze pe bărbat, însă acesta a devenit agresiv, încercând să-l înjunghie pe unul dintre poliţişti, motiv pentru care acesta din urmă a folosit, conform prevederilor legale, armamentul din dotare", spun reprezentanţii Poliţiei Ilfov.
La acest moment, poliţiştii continuă cerectările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.
UPDATE
Cele două femei înjunghiate mortal la Buftea erau concubina unui cetăţean străin şi mama acesteia, precizează Poliţia Ilfov, citată de News.ro.
Bărbatul a anunţat că le-a ucis pe cele două, iar apoi a încercat să-l înjunghie şi pe unul din poliţiştii sosiţi la faţa locului, astfel că acesta a folosit armamentul din dotare.
Știrea inițială era că un bărbat le-a ucis pe soția și fiica sa, pentru ca ulterior surse media să anunțe uciderea soției și a soacrei, iar în cele din urmă poliția a precizat că este vorba despre concubină și mama acesteia.
Poliţia Judeţeană Ilfov precizează că duminică, în jurul orei 17.30, instituţia a primit un apel, prin 112, de la un bărbat, de 50 de ani, cetăţean străin, prin care a anunţat că şi-a ucis concubina, în vârstă de 30 de ani, precum şi pe mama acesteia.