Persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 vor putea beneficia de asistență religioasă potrivit specificului cultului din care fac parte. De asemenea, la înmormântare, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători.
Sunt câteva dintre modificările pe care Ministerul Sănătății le-a adus Ordinului de ministru intrat în vigoare acum un an, care stabilea regulile pentru înmormântarea persoanelor decedate în urma infecției cu SARS-CoV2, informează rfi.ro.
Ministerul Sănătății a organizat joi, la sediul instituției, o întâlnire cu Secretariatul de Stat pentru Culte și reprezentanți ai cultelor în care s-a discutat despre accesul la asistență religioasă a pacienților internați cu COVID-19 și despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2.
S-a căzut de acord ca pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 să poată beneficia, la cerere, de asistență religioasă potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către personalul de cult a tuturor măsurilor sanitare care se impun.
În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de slujba religioasă în conformitate cu voința familiei și practicile și ritualul cultului de care aparține. Înhumarea/incinerarea se va face cu sicriul sigilat, cu respectarea tuturor normelor prevăzute de lege.
Legat de înmormântarea persoanelor care au decedat în urma COVID-19, familia va avea de acum posibilitatea să verifice dacă cei înmormântați sunt îmbrăcați, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Precizarea ministrului vine în contextul informațiilor potrivit cărora bolnavii de Covid decedați în spital sunt înmormântați fără haine, conform unui ordin al fostului ministru Nelu Tătaru. Ulterior, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și-a cerut scuze pentru că a insistat că în ordinul de ministru nu scrie că persoanele cu COVID-19 decedate sunt introduse în sicriu dezbrăcate, în saci de plastic.
" Tocmai am avut declarații de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați - și anume cei autopsiați - conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 “se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.” Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi.", a scris ministrul Vlad Voiculescu pe Facebook.
Prevederea din ordinul de ministru publicat în aprilie 2020 se referă la persoanele cu COVID-19 decedate și cărora li s-a făcut autopsia. Punctul 7 din Ordinul Nr. 570 din 6 aprilie 2020, semnat de fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, prevede:
"Cadavrele contaminate ca urmare a infecției COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator, care au fost autopsiate, se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției. Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac. "