Mandatul actualului ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, se apropie de sfârşit, iar ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu afirmă că ştie şi cine se pregăteşte la Washington pentru preluarea postului din România.
Meleşcanu a declarat luni că viitorul ambasador este un vorbitor de limbă română. Asta în cazul în care respectivul avut în vedere pentru postul de şef al misiunii diplomatice de la Bucureşti obţine agrementul pentru acesta.
Surse diplomatice, citate de site-ul g4media.ro, afirmă că viitorul ambasador ar putea fi un avocat, care, spre deosebire de Hans Klemm, nu este diplomat de carieră. Ar fi vorba despre Adrian Zuckerman, specialist în tranzacţii imobiliare şi partener în biroul din New York al firmei de avocatură Seyfarth Shaw, potrivit g4media.ro.
Adrian Zuckerman este fluent în limba română, potrivit CV-ului său oficial. El este specializat în litigii imobiliare, gestionare de active şi intermedieri. Face parte din board-ul ONG-ului Kids Corp, care susţine copiii defavorizaţi din Newark, New Jersey.
Zuckerman a absolvit New York Law School (1983) şi Massachusetts Institute of Technology (1979).
Întrebat de jurnalişti cum evaluează activitatea ambasadorului Hans Klemm, ministrul român de Externe a declarat că această evaluare trebuie să aparţină Departamentului de Stat, nu lui. "Nu pot să fac evaluări la adresa activității sale. Nu cunosc decât o parte mică și anume discuțiile de la MAE care vă asigur că au fost întotdeauna cordiale, chiar dacă nu am fost întotdeauna de acord. Evaluarea nu îmi aparține mie, aparține Departamentului de Stat".
La septembrie 2015, Hans Klemm a preluat funcţia de ambasador SUA în România. Anterior, Klemm a fost: director general interimar la Departamentul de Stat; principalul reprezentant al SUA la Forumul Cooperare Economică Asia-Pacific APEC (Asia Pacific Economic Cooperation Forum); coordonator al tuturor programelor civile şi militare în domeniul statului de drept, desfăşurate de SUA în Afganistan; Ambasadorul SUA în Republica Democrată Timorul de Est.
Pe lângă multiple mandate în Japonia, ambasadorul Hans Klemm a lucrat şi la ambasadele Statelor Unite de la Bonn, Seul şi Port of Spain, potrivit unei prezentări postate pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti.
Ambasadorul Hans Klemm a absolvit Indiana University (de la care a obţinut diploma de licenţă) şi Stanford University (de la care a obţinut diploma de masterat) şi este căsătorit cu Mari Kano.