Ce poate să facă o jumătate de grad Celsius în plus pe Terra?!

30 Dec 2017 | scris de Magda Marincovici
Ce poate să facă o jumătate de grad Celsius în plus pe Terra?!

Un plus de numai o jumătate de grad Celsius la temperatura medie a fost suficient pentru  ca să avem perioade caniculare mai mari și ploi torențiale în numeroase regiuni ale globului, subliniază un studiu citat de AFP.

Cercetătorii au comparat două perioade (1960-79 și 1991-2010), între care temperatura medie a crescut cu 0,5 grade C. Între cele două perioade, intensitatea precipitațiilor extreme a crescut cu 10% pe un sfert din suprafața globului. Iar perioadele de secetă s-au prelungit cu aproximativ o săptămână pe jumătate  din regiunile globului, potrivit studiului, publicat în revista Nature Climate Change. 

Planeta avea deja  un grad Celsius în plus, comparativ cu epoca pre-Revoluției industriale. În prezent, dispunem de date reale, care ne permit să vedem consecințele concrete ale încălzirii, spune Carl-Friedrich Schleussner, cercetător la Potsdam Institute of Climate Impact Research. Încălzirea, generată de arderea carbonului din petrol și gaz, a început cu industrializarea la nivel global, dar s-a accentuat în ultimii 50 – 60 de ani. 

Între perioadele 1960-79 și 1991-2010, verile au dobândit, uneori, mai mult de un grad Celsius (un sfert din regiunile geografice) și iernile, 2,5 grade Celsius. 

Giec, grupul experților în climă din cadrul ONU, va trebui să prezinte, în septembrie 2018, o vastă sinteză științifică privitor la fezabiliatea obiectivului de 1,5 grade C și consecințele care ar putea fi evitate la nivel globl.  Vedem clar că o diferență de 0,5 grade Celsius contează, noteaz Erich Fischer de la Ecole polytechnique federale din Zurich (ETH, co-autor al studiului publicat vineri. 

Potrivit precedentelor proiecții bazate pe modele informatice, realizate tot de M. Schleussner, o încălzire cu 2 grade C, comparat cu 1,5 grade C, ar dubla severiatea stresului hidric, compromiterea recoltelor și  extinderea caniculelor în foarte multe regiuni geografice. A conserva creșterea în termometru sub 1,5 grade C (ceea ce va fi totuși foarte dificil) ar mai da o șansă barierelor de coral, imina ecosistemului, de care depind 500 de milioane de oameni și un sfert din ceea ce putem numi viață submarină. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră