Consilierii locali ai municipiului Craiova au iniţiat un proiect de hotărâre privind retragerea titlului de „Cetăţean de Onoare“ acordat în 2005 lui Ştefan Popa Popa’s, artist plastic caricaturist, relatează Gazeta de Sud.
Proiectul va fi introdus peste ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi şi va fi supus votului Consiliului Local.
Celebru pentru caricaturile sale, Ştefan Popa Popa’s a făcut, recent, unele afirmaţii pe care autorităţile locale din Bănie le consideră defăimătoare la adresa oltenilor. Un lucru îndreptăţit pentru a-i fi retras titlul de cetăţean de onoare.
Invitat la un post local de televiziune din Timişoara, Popa’s a spus că orașul de pe Bega „a fost invadat de olteni, care au stricat echilibrul cultural“, numindu-i pe olteni „ciurucuri“.
Mai multe, AICI.