O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu cursa 321 Fly One Armenia, care decolase de la Chișinău și care a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni. În avion se aflau circa180 de pasageri.
Pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență pe Aeroportul Henri Coandă, în contextul în care s-a primit această avertizare.
Din primele informații, în Republica Moldova s-ar fi sunat la numărul de urgență și s-a transmis că la bordul aeronavei se află o bombă.
Potrivit unor surse din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București, aeronava a fost parcată într-o zonă de siguranță, izolată și pasagerii au fost debarcați pe scara exterioară.
Ulterior, geniștii SRI au verificat aparatul de zbor și bagajele pasagerilor.
După efectuarea verificării și constatarea că amenințarea a fost falsă, a fost permisă reîmbarcarea pasagerilor, care acum așteaptă continuarea cursei.
”La data de 14.06.2024, ora 12:51, un bărbat necunoscut, a apelat de pe un număr de telefon neidentificat, serviciul de apeluri de urgență din Republica Moldova, sesizând faptul că o aeronavă ce aparține companiei ”Fly One”, a aterizat la ora 10:15, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și este minat.
CMISU a fost informat de către reprezentanți din Republica Moldova cu privire la eveniment, la ora 12:58, apel ce a durat până la ora 12:58”, informează, vineri, Centrul Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă.