Tarom și Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) funcționează ilegal, în ambele societăți înregistrându-se situația în care consiliile de administrație nu sunt complete și valide.
În Consiliul de Administrație de la Tarom și-au încetat mandatul, fără a fi înlocuiți, membri PNL Anca Boagia și Mihăiță Ursu, iar la Compania Națională Aeroporturi București, conform sindicaliștilor societății, doar doi din cei șapte membri ai Consiliului de Administrație au mandat valid.
Ca urmare a acestui fapt și salariații celor două companii sunt afectați, pentru că nu au mai putut fi semnate contractele colective de muncă.
Surse din cadrul instituțiilor comentează că situația ar putea fi un semnal al existenței unor diferende destul de serioase în cadrul coaliției PSD-PNL.
În mare este vorba de subvenția acodată Tarom-ului de către guvern, după ce a primit acceptul UE, din care, se pare, CNAB și-ar dori să adjudece cea mai mare parte.
De asemenea, sursele citate menționează că încă din anul 2000 CNAB a încasat ilegal chirie pe terenul aflat sub hangarele Tarom, iar cea care i-a acordat companiei terenul respectiv cu titlu de folosință gratuită a fost chiar Anca Boagiu, pe vremea în care conducea Ministerul Transporturilor.
De asemenea, se pare că scandalul sindicaliștilor de la CNAB este legat de mărirea salariilor, care se bazează tocmai pe forțarea încasării banilor de la Tarom pentru chiria pentru terenul menționat.
Ineditul situației constă în faptul că statul este acționar majoritar și în cadrul Tarom și în cel al CNAB, iar soluționarea acestui conflict de interese ar presupune ca statul român să se dea în judecată pe sine însuși! (M.T.)