Există viață și după moarte. După moartea fratelui, a soției, a copiilor și a unui câine lup. Și după 29 de ani pe străzi, ani în care toată viața era undeva jos, într-un canal. Dar, dacă ai credință, cumva stai mereu la suprafață. Ne demontrează asta Liviu, un om al străzii, abandonat în maternitate, acum aproape 40 de ani.
Poate nu întâmplător în luna cadourilor, Liviu și Daniel, copilul de 15 ani, alungat de mamă când avea nouă ani și luat de Liviu în canal, sub aripa sa, au primit cel mai de preț cadou – o casă - o rulotă cumpărată din bani strânși pe Facebook, la inițiativa unei femei care le știa traiul zilnic coborât în canal.
Casa lui Liviu și a lui Daniel e curată și organizată, împărțită cu cinci câini și trei pisici, toate animale salvate de la moarte, spălate și hrănite cu cea mai bună și sănătoasă mâncare. Din banii câștigați de Liviu în fiecare noapte la descărcat de cartofi, trei sferturi se duc pentru animale, pentru că ele sunt familia lor.
Nici Liviu și nici Daniel nu își doresc altceva decât sănătate, că să poată avea grijă unul de altul și amândoi de prietenii lor care-și exprimă toată recunoștința prin lumina din priviri.
Primul Crăciun în casa lor
Casa primită în dar e împodobită cu o săptămână înainte de Crăciun. Are un brăduț și instalație de lumini, are beteală și globuri. Și magie. Plutește în cei câțiva metri pătrați o emoție copleșitoare, care îți anulează toate dorințele materiale acumulate într-o viață în care ai avut mereu un acoperiș deasupra capului și nu ți-a lipsit nici mâncarea zilnică. Liviu a cumpărat și câteva cruci care se aprind și un poster cu Moș Crăciun. Ar fi vrut să îl lipească pe ușă, afară, dar îi e frică să nu îl fure cineva, așa că l-a pus în interior.
E sâmbătă și la noapte nu muncește, va dormi la el în casă cu copilul și animalele lui. Iar mâine dimineață se va trezi, va scoate câinii și pisicile afară, va da drumul la radio să asculte știrile. Ziarul nu apare, că e duminică, îl cumpără luni, când începe o nouă săptămână, a doua în casa lui.
“Am trăit fără familie, fără părinți, am trăit cum am putut, pe străzi. Am terminat opt clase, apoi m-au dat afară din cămin. Și de atunci stau pe străzi. Am avut trei case, adică trei canale, în care am stat. În ăsta ultimul, care s-a inundat acum o lună, am stat cel mai mult, șapte ani. Pusesem și covoare pe jos, mai ales pentru animale, făcusem curățenie. Doamna care a strâns bani pentru rulota asta ne-a găsit lângă un bloc, aici aproape, după ce a trebuit să ieșim din canal. A venit la noi și ne-a spus că vrea să ne facă o surpriză mare. Ne știe de cinci luni, ne-a cumpărat și butelie ca să ne putem găti. Rulota e capitonată și facem căldură de la aragaz. Ne-a cumpărat bradul, globurile, tot. Ne-a făcut o surpriză așa mare, cum nu ne-a făcut nimeni niciodată. Acum ne dorim doar sănătate, că restul ne dă Dumnezeu, în timp” - și zâmbește când spune toate astea, pare un om căruia nu-i lipsește nimic. Și totuși îi lipsesc atât de multe...
Câinii și pisicii sunt familia lor
Au cinci câini, unul dintre ei e la veterinar de două zile, i-au făcut tratamente și perfuzii, trebuie să meargă într-o oră să-l ia și să plătească 450 de lei. Doamna doctor le-a făcut reducere, dar i-a rugat să nu mai ia câini și pisici de pe stradă. “Și ce să fac, să-i las să moară când îi văd așa amărâți? Eu nu pot să-i las să sufere”. Liviu primește 100-120 de lei pe noapte la descărcat de cartofi. Mai e lume care îi ajută cu mâncare, cu haine. Deocamdată nu au curent acasă, dar vor vorbi cu vecinii, ca să aibă și ei un bec și frigiderul din rulotă.
Daniel s-a născut în Hunedoara. Din casa de acolo l-a dat afară mama sa, în pielea goală, acum șase ani. El a luat trenul și s-a dus la Constanța, unde era tatăl lui. Dar nu a stat mult cu el, din cauza problemelor cu alcoolul. A luat din nou trenul și a venit la București. A stat pe străzi și prin canale, a cerșit, a muncit, iar de trei ani și jumătate, l-a întâlnit pe Liviu și el a devenit famila sa. Daniel merge la școală, e în clasa a VII-a, la fără frecvență, are ore miercuri, joi și vineri după-amiază. “Colegii sunt de treabă, profesorii sunt foarte înțelegători, mă ajută. Ei mereu se miră că sunt curat, că știu că noi dormim pe străzi, iar alții care au casă și familie vin mai murdari”.
Liviu și Daniel merg la o asociație să se spele din două în două zile. În timpul liber, luni și marți merg împreună cu căinii la Unirea, stau într-un loc, între gurile de metrou, la covrigăria Luca, iar lumea îi cunoaște și le dă de pomană.
“Eu am încredere în Dumnezeu”
Acum o lună, într-o noapte, când dormeau, s-a spart o țeavă în canalul lor și au putut salva doar animalele, toată “averea” lor a rămas jos, până și bradul de Crăciun pe care și-l cumpăraseră. Și hainele groase de iarnă și încălțăminte și pături.
Cumva, Dumnezeu nu i-a părăsit și acum au casa lor. “Aici trăim acum cu familia noastră. Primul nostru câine e Toto, are aproape patru ani. Ni l-a dat cineva că nu a mai vrut să aibă grijă de el. Altul, Bubu a avut un cheag de sânge la cap, a stat opt zile internat în spital. Pe două dintre pisici le-am găsit într-o pungă aruncate la gunoi. Le iubim mult pe toate, le îngrijim cum putem noi mai bine, toate au hăinuțe de iarnă. Mai bine ai încredere într-un câine, decât într-un om”.
Dimineața când se trezește, se duce să cumpere ziarul, iar când se întoacere toate opt animăluțe îl așteaptă să le dea de mâncare. Au orele lor de plimbare, le duc în parc, au buzunarele pline de pungi, ca să strângă după ei.
O doamnă a vrut să le cumpere bocanci și haine de iarnă, dar au rugat-o să nu le ia nimic, să le plătească medicamentele pentru câinele care e la veterinar. “Măcar să fie el bine. Altceva nu mă interesează. Când iubești ceva, treci și marea pentru acel ceva, n-au importanță obstacolele, ci iubirea ta pentru acel ceva. De când am pierdut tot, de mai multe ori, familia mea sunt acum Daniel și animalele noastre, ei îmi alină orice durere, când vin să le iau în brațe, mă iau fiorii când vorbesc despre ei”.
Acum au proviziile asigurate pentru câini și pisici, sertarele sunt organizate pentru fiecare în parte. “Pentru ei avem acum mâncare pentru două săptămâni în avans. Trebuie să mai mergem la farmacie să mai luăm niște medicamente pentru noi, că vine vremea rece. Am fost la medic, avem analizele la zi, suntem sănătoși amândoi”.
Liviu are două surori, una în România, alta în Anglia, ambele cu familii. Păstrează legătura cu amândouă, uneori îi mai trimit bani, cea din București îl roagă să se mute la ea, dar el nu poate. El e fericit cu familia pe care o are acum.
Când avea 18 ani, Liviu a plecat să o găsească pe mama lui. Și a găsit-o. Dar, după o săptămână, mama l-a dat afară din casă, a plecat la sora lui.
“Am pierdut nevasta, copiii, pe tatăl adevărat nu l-am cunoscut, mi-a murit și un frate când era în cămin cu mine, acum două luni mi-a murit și un câine lup, otrăvit, dar trebuie să trec peste toate astea”, iar ochii i se umplu de lacrimi.
Liviu a avut parte și de bucurii în viață, ultima, cea mai mare, e rulota aceasta care i-a devenit casă. Au mers până în Sălaj să o cumpere, i-a ajutat un om care nu le-a luat bani ca să le-o aducă în București. “Când doamna aceea mi-a zis să mă duc să iau rulota, am rămas încremenit, nu știam despre ce vorbește, nu ne-a zis că strânge bani pe Facebook. Am adus-o aici, unde ne cunoaște și ne iubește toată lumea, că stau aici de șapte ani”.
Acum au tot ce își doreau. Știu că le va fi din ce în ce mai bine. Daniel n-are un vis către care tinde, după terminarea liceului. El e obișnuit cu munca și îi e indiferent ce activitate trebuie să facă pentru a câștiga un ban. A încercat și se pricepe la mecanică auto, biochimie, anatomia naturii, se pricepe să facă pe instalatorul, electricianul. “Mie îmi e indiferent ce muncesc, eu vreau un loc de muncă, să știu că-mi ajung banii pentru mine și familia mea. Și atât! Că dacă îl am pe tata și animăluțele sunt cel mai fericit”. Dacă ar avea bani, Liviu și Daniel ar cumpăra un spațiu mare, îngrădit, acoperit cu o prelată și l-ar umple cu câini, pisici, găini, vaci, purcei, de toate, să aibă căldură asigurată non-stop, paznici, mâncare și apă.
Pe lângă animale, Liviu a ajutat și zeci de copii. I-a găsit pe stradă și i-a salvat de la moarte, de la droguri, i-a trimis la școală, i-a învățat să nu mai fure, au stat împreună câțiva ani, iar unii au ajuns în străinătate, în Franța, Italia, Anglia, la familii bune, cu un loc de muncă decent.
Acum a venit și rândul lui să fie ajutat, să îi fie încălzite zilele și nopțile geroase ce va să vie cu o haină groasă, cu o pătură, sau o pereche de încălțări. Pentru că și Liviu și Daniel cred în Moș Crăciun. Să le arătăm că el chiar există.
Dacă vreți să le ușurați viața celor doi temerari care au trecut prin multe greutăți, puteți trimite alimente sau haine la Smart FM, pe șoseaua București-Ploiești nr. 15. Vă mulțumim!
