Se împlinesc 70 de ani de la momentul atât de discutat al unei abdicări forţate care a schimbat istoria României, a celui care avea să declare, peste ani, în 2006, că viaţa sa a fost "o lungă şi loială aşteptare": Regele Mihai I al României.
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I era forțat să semneze actul de abdicare care consfințea abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare România. Astfel, era înlăturat ultimul simbol al democrației și, totodată, ultima piedică în calea acaparării complete a puterii de către Partidul Comunist Român, reaminteşte Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în paginsa web, într-un material de sinteză, pe care îl preluăm şi noi.
La sfârșitul anului 1947, România se afla în pragul instaurării depline a regimului comunist.
Pluralismul politic dispăruse de jure prin scoaterea în afara legii a principalului oponent democratic, Partidul Național Țărănesc, și autodizolvarea sau subordonarea celorlalte partide.
Mai mult de atât, după înscenarea de la Tămădău, liderii țărăniști fuseseră arestați și, în toamna anului 1947, condamnați la ani grei de închisoare.
Parlamentul format după alegerile fraudate din noiembrie 1946 era dominat într-o proporție covârșitoare de membri ai partidului comunist și ai sateliților acestuia.
Instituțiile de forță (armata, poliția și serviciile secrete) trecuseră prin epurări masive, în urma cărora persoanele bănuite de atitudini anticomuniste fuseseră eliminate din rândul cadrelor active.
Întreaga societate românească intrase pe drumul comunizării și sovietizării.
Cu toate că eșecul grevei regale (august 1945-ianuarie 1946) dovedise faptul că liderii comuniști putea guverna și fără suveran, Regele Mihai I era văzut de majoritatea românilor drept ultimul simbol al democrației, dar și al opoziției la cursul politic dictat de la Moscova.
Popularitatea sa de necontestat i-a determinat pe decidenții comuniști să nu încerce abolirea monarhiei printr-un referendum (așa cum s-a petrecut în Bulgaria în 1946), ci să caute o altă metodă de schimbare a formei de guvernământ. Iar prilejul a părut să se ivească în noiembrie 1947, când Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena au fost invitați să participe la Londra la căsătoria principesei Elisabeta a Marii Britanii (actuala Regină Elisabeta a II-a) cu prințul Filip.
Membrii guvernului comunist i-au condus cu multă bunăvoință și solicitudine pe cei doi la aeroportul Băneasa, de unde au plecat spre Anglia, mizând pe faptul că suveranul nu se va mai întoarce în țară. Un eveniment notabil al săptămânilor petrecute în Regatul Unit este întâlnirea dintre Regele Mihai I și principesa Ana de Bourbon-Parma, pe care suveranul român a cerut-o în căsătorie.
Planurile liderilor comuniști români au fost date peste cap de întoarcerea Regelui în țară, în decembrie 1947.
Primirea a fost una deosebit de rece, ajungându-se până la gesturi neprotocolare, precum cel al lui Lucrețiu Pătrășcanu care a refuzat să îl salute pe suveran.
În după-amiaza zilei de 29 decembrie, pe când se afla la Castelul Peleș, Regele Mihai a fost informat că Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, îi cere o audiență la București, a doua zi.
Cu toate că solicitarea nu respecta protocolul regal (în mod tradițional, suveranului i se solicita o întâlnire, urmând ca acesta să decidă dacă acceptă și să comunice data și ora stabilite, și nu să fie pus să accepte condițiile solicitantului), Regele a acceptat, bănuind că este vorba de discuțiile privitoare la viitoarea căsătorie cu principesa Ana.
Pe 30 decembrie 1947, la Palatul Elisabeta (reședința folosită de suveran la acea dată, din cauză că Palatul Regal nu fusese refăcut după bombardamentele din august 1944) s-a prezentat Petru Groza, însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ceea ce constituia o altă încălcare a protocolului regal privind audiențele.
În paralel, garda palatului a fost înlocuită de soldați din Divizia Tudor Vladimirescu, formată din foști prizonieri români trecuți de partea puterii sovietice, iar legăturile telefonice au fost întrerupte.
La întrevederea din salonul palatului, Petru Groza i-a spus suveranului că venise momentul unui „divorț amiabil între țară și monarhie”, înmânându-i apoi o mapă ce conținea actul de abdicare pe care trebuia să îl semneze.
Regele a refuzat acest act, motivând că o asemenea măsură poate fi decisă numai de popor, prin intermediul unui referendum, însă Groza a replicat că nu ar fi timp pentru astfel de detalii instituționale.
Cerând un răgaz să se gândească, Regele s-a retras în anticamera salonului, unde a aflat că Palatul este izolat și, mai mult de atât, pe șoseaua Kiseleff tancurile Armatei Roșii făceau o demonstrație de forță.
Revenit în salon, Regele a continuat să refuze semnarea actului. Pentru a-l intimida, Petru Groza i-a arătat că are asupra sa un revolver, afirmând că este pregătit să nu i se întâmple același lucru ca mareșalului Antonescu pe 23 august 1944.
Într-un ultim efort de a-l determina pe Rege să semneze actul, Groza i-a spus că dacă nu va abdica, atunci aproximativ o mie de tineri arestați de către autorități vor fi uciși.
În fața acestei amenințări, Regele Mihai I a fost nevoit să semneze actul de abdicare.
În seara aceleiași zile a fost întrunită Adunarea Deputaților, fără a se respecta regulamentul de funcționare și chiar numărul minim necesar de participanți. Prezidată de Mihail Sadoveanu, aceasta a proclamat abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare România.
Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena au petrecut ultimele zile în țară la Castelul Peleș, de unde, pe 3 ianuarie 1948, au plecat cu trenul spre Occident.
Contrar propagandei comuniste care afirma că familia regală ar fi părăsit țara cu o mare parte a averii, suveranul a plecat cu numai câteva valize ce au fost minuțios inspectate de o comisie de inventariere trimisă de la București.
Pentru a-l umili pe Rege, pe peronul gării din Sinaia, membrii gărzii de onoare au fost dispuși pe două rânduri, cu spatele către trenul în care urma să se îmbarce familia regală.
Cu toate acestea, unul dintre ofițeri a avut curajul să întoarcă privirea, iar Regele a putut observa că acesta plângea, semn că loialitatea față de Coroană rămăsese una puternică, în ciuda măsurilor luate de noua putere.
În urma actului de la 30 decembrie 1947, România intra în mod deplin sub semnul puterii comuniste. Forțat să trăiască în exil, Regele Mihai a denunțat încă din martie 1948 abdicarea sa forțată, iar în deceniile petrecute departe de țară a continuat să fie un simbol al libertății și al speranței că regimul comunist va dispărea și România va redeveni o țară liberă.
CREDIT FOTO: IICCMER
