Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante va avea loc anul acesta în perioada 30 mai-1 iunie în Parcul Crângași.
Cu teme de inspirație din cele mai variate – „Regina Maria a României”, „Love story”, „Menuet”, „Seducție”, „Santa Lucia” sau „Contele și Contesa”, statuile care vor prinde viață prin intermediul actorilor Teatrului Masca vor scrie, o dată în plus, istorie în peisajul teatral urban bucureștean. Personaje îndrăgite, costume spectaculoase și jocul memorabil al unor actori de excepție vor face din parcul Crângași o adevărată sală de spectacole în aer liber.
„La implinirea a 25 de ani de existență, revenim la misiunea noastră apostolică, aceea de a genera acte de cultură autentice pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de teatru - cartierele depărtate de centrul Capitalei. Anul acesta vor fi cartierul Crângași și sectorul VI, adică locurile în care suntem bine primiți, respectați, iubiți și așteptați. Publicul va putea admira, alege și aprecia căci va avea de unde, dar mai ales va putea vibra alături de poveștile fascinante, tulburătoare adesea ale statuilor unei ediții pe care o dorim mai presus de toate cele anterioare!”, declară Mihai Mălaimare.
Invitații ediției din acest an sunt trupe din Portugalia, Ucraina, Olanda, Macedonia și Bulgaria. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 30 mai, ora 17.00.