Sibiu Fringe Festival a dat startul spectacolelor independente, primele zile fiind dedicate, în premieră, secţiunii de teatru pentru copii. “Iedul cu trei capre”şi “Caravana prieteniei”au fost aplaudate de peste 300 de elevi şi preşcolari, iar “Dogarul cel isteţ” urmează să creeze un spaţiu interactiv, unde micii spectatori vor ajuta la dezvoltarea poveştii.
“Sibiu Fringe Festival creşte, an de an, cu abnegaţie şi perseverenţă, bine ancorat într-un crez artistic determinant, adunând, în jurul său, mai mulţi artişti care înţeleg că au o menire şi o binecuvântare făcând această profesie, că au ceva de spus în această societate mereu convulsionată de nelinişti într-o permanentă căutare a identităţii.” a spus Radu Botar actor colaborator Teatrul BECOME Sibiu.
Următoarele zile vor aduce o serie de evenimente orginale. “Roji si Boji” aduce pe scena sibiană teatrul non-verbal. Piesa invită publicul să îmbrăţişeze imprevizibilul şi dă măştile sociale la o parte pentru a realiza o radiografie sufletească autentică. „La nimfomane” se joacă într-un spaţiu neconvenţional, în cadrul secţiunii „Teatru de apartament”. Personajul principal, Saşa, este supusă unui ritual de reîntregire a inimii ce a fost pierdută, bucată cu bucată, pe la diverşii bărbaţi de care a fost îndrăgostită.
Expoziţia „Behind Scene”, din strada Turnului nr 7 (casă monument istoric) este unică prin personajele în mărime naturală, din latex, şi efectele speciale folosite în industria cinematografică. Aceasta poate fi vizitată în perioada 19-21 iunie, iar vernisajul are loc pe 20 iunie de la 17:00.
Printre noutăţi se numără şi sectiunea de Teatru în Curte cu spectacolul „Cine sapă groapa” în 19 iunie de la 19:30, expoziţia mobilă „Cartoon-esc” şi spectacolul „Galeria Umana Meşterul Manole” de la Casa de Cultură a Studenţilor din 20 iunie, ora 19:30.