Prima premieră a Teatrului Național - "UFO" de Ivan Vyrypaev

09 Sep 2017 | scris de Alex Revenco
Prima premieră a Teatrului Național - "UFO" de Ivan Vyrypaev Galerie foto (2)

După succesul multipremiatului spectacol “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Mark Haddon, tânărul regizor Bobi Pricop revine la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, la aceeași Sala Pictura, lansând în premieră națională piesa UFO a unuia dintre cei mai talentați și jucați dramaturgi tineri ruși, Ivan Vyrypaev, în traducerea inspirată a Mașei Dinescu.

 Folosind proiecții simultane pe suprafețe diferite, medii virtuale 3D (construite de Paul Spike), live-video (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan) și muzica originală a lui Alexei Țurcan, spectacolul UFO spune poveștile unor oameni care au avut contact cu civilizații extraterestre. Mărturisirile acestor întâmplări sunt tratate cu limpezime, autenticitate și umor, îmbinând adevăruri virtuale cu revelații practice și devenind astfel spectacolul surprinzător al întâlnirii dintre tehnologie și emoție, dintre artă și programare digitală, dintre inovațiile care reconstruiesc teatrul și adevărurile care l-au definit dintotdeauna.

 Mecanismele de storytelling folosite în spectacol sunt bazate pe tehnologii de nouă generație integrate într-o dramaturgie a firescului, într-o instalație artistică hi-tech a emoțiilor exprimate pe mai multe planuri, la toate nivelurile de viață, percepție și realitate. O montare care sparge propriile convenții, făcând din realitate artificiul suprem, iar din suflet – performance.

 UFO este spectacolul-experiență de care avem nevoie atunci când uităm de noi din cauza zgomotului din jur, dar și o joacă de-a docu-mistificarea, cu humanoizi verzi, civilizații extraterestre și liniștea unei dimineți senine.

 Distribuția spectacolului (în ordinea apariției în scenă): Ada Galeș, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Ion Caramitru.

Primele reprezentaţii: 15 şi 16 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Pictura. Premiera oficială va avea loc duminică 17 septembrie, ora 20.00. Bilete: la Casa de bilete TNB, precum şi online, pe www.mystage.ro.

Alte stiri din Teatru

Ultima oră