Ediţia din acest an a Sibiu Fringe Festival oferă o mulţime de spectacole de calitate pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele.
Luna iunie sau luna dedicată artelor spectacolului deschide la Sibiu seria evenimentelor organizate de artişti independenţi sub egida ,,Curajului”. “Sibiul devine un oraş al tinerilor dornici de a se afirma şi de a-şi urma visele. La Edinburgh, opt trupe de teatru independent au cerut în anul 1947 să joace în cadrul festivalului de teatru de acolo şi au fost refuzaţi. Şi-au propus să joace cu orice preţ în acea perioadă a festivalului numai că nu au primit aprobările necesare privind locaţiile de spectacole. Au început să joace pe la marginea oraşului şi şi-au spus FRINGE – margine. În 2009, după un turneu la Edinburgh (unde se află cel mai mare festival de fringe din lume), echipa festivalului de la Sibiu a hotărât să organizeze şi în România un asemenea eveniment. Iată că, în 2015, la Sibiu, organizăm FRINGE ca şi margine a unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru din România. Programul pe care Sibiu Fringe îl propune vine ca să întregească oferta culturală a Sibiului. Dacă la Edinburgh în august sunt cinci festivaluri în aceeaşi perioadă, atrăgând peste 2 milioane de turişti, de ce nu s-ar concentra oferta culturală şi la Sibiu în luna iunie pentru a atrage milioane de turişti?”, se întreabă Cătălin Grigoraş, preşedintele Sibiu Fringe Festival.
Festivalul îşi propune să aducă la Sibiu, în perioada 15 – 21 iunie, spectacole de teatru exclusiv din zona indepedentă. Sunt programate ateliere de lucru, întâlniri de lucru pentru dezvoltarea fenomenului fringe precum şi expoziţii. La capitolul noutăţi va fi organizată o expoziţie în aer liber “behind scene”- cu personaje în mărime naturală din latex, figurine latex şi efecte speciale folosite în industria cinematografică. Expoziţia este semnată de Ioana Angelescu şi Cristi Crestincov. Anul acesta, există în premieră şi o secţiune dedicată copiilor, aşa că în primele zile ale festivalului cei mici sunt aşteptaţi să vadă “Iedul cu trei capre” şi “Dogarul cel Isteţ”, ambele producţii fiind ale Companiei de Teatru BECOME. O altă noutate a festivalului este secţiunea de Teatru în Curte unde se va juca “Cine sapă groapa” în regia lui Victor Ţăpeanu. Totodată, după succesul prezenţelor anterioare în cadrul festivalului se continuă seria spectacolelor de apartament cu textul “La Nimfomane” – scris de Rucsandra Pop, unul dintre cei mai talentati dramaturgi din noua generaţie. La secţiunea Teatru în pădure se pregătesc două zile de spectacole pentru cei mici în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.