Nici nu s-au sfârșit bine Sărbatorile Pascale, ca o altă sărbătoare a spiritului, a culturii, a teatrului, a început, aseară, la Teatrul Național din Caracal prin deschiderea Festivalului de Teatru Ștefan Iordache (In memoriam Gheorghe Dinică) aflat la cea de-a VII-a ediție și organizat, ca de fiecare dată de Mișcarea de Rezistență, Consiliul Județean Olt, Primăria Municipiului Caracal și Consiliul Local al Municipului Caracal.
În această "săptămână luminată" a culturii vor evolua nume mari ale scenei românești, cum ar fi Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, George Mihăiță, Răzvan Vasilescu, Șerban Plavlu, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Medeea Marinescu, Marius Manole, Rodica Mandache etc., plus un concert susținut de îndrăgitul Nicu Alifantis.
Aseară, gazdele, prin vocea primarului orașului Caracal, Dl. Radu Doru Liviu, a anunțat deschiderea festivalului, intervenție urmată de scurta alocuțiune a doamnei Marina Constantinescu, directoare de șapte ani a acestei "mișcări culturale" care a făcut un scurt istoric al edițiilor trecute și a prezentat, emoționant, intrarea în scenă a trei mari actori, trei magi, Trei Cari (de la răsărit), vestitori ai unei sărbători a spiritului care va ține atentă, timp de o săptămână, conștiința colectivă, avidă de cultură a caracalenilor.
Așadar, la gândul că "un oltean veni la teatru e mai deștept ca alți patru", câteva sute de caracalei au umplut până la refuz cocheta sală a Teatrului Național din localitate. Și a început seara magică a basmelor, nu atât de adormit oltenii, cât mai degrabă de deșteptat în ei curiozitatea de a afla inedite povești din viața a trei uriași actori: Horațiu Mălăele, Marcel Iureș și George Mihaiță.
Sub titulul "Cei trei M", spectacolul derulat n-a fost altceva decât un drum șerpuit printre amintiri, unele mai triste, altele mai vesele, unele despre fericiții ani ai studenției la IATC, altele despre blestemul cenzurii comuniste, toate însă, însăilate, legate, înnodate cu poezii ale lui Marin Sorescu, Minulescu, Nichita Stănescu, Emil Brumaru, George Topârceanu etc. În lumina mică a scenei, trei oameni (aparent obișnuiți) așezați pe scaune, dar zei când se ridică de pe ele și vin la microfon, au spus fiecare crâmpeie din viața lor, au râs, au plâns și au recitat, vibrant la unison cu sala care a preluat (cum altfel?) emoțiile de pe scenă și le-a răspândit într-o largă și blânda emoție colectivă. Unul dintre apreciatele momente de răsfăț spiritual a fost atunci când Horațiu Mălăele, sub un puseu de "divină inspirație creativă" a parodiat una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Marius Tucă: "Pe tine, te...". Vă imaginați, desigur, ce a ieșit?
Cândva, Constantin Noica vorbea despre magicul, despre misteriosul număr trei, începând cu Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), cu trei fapte vitejești de îndeplinit, cu cele trei fete de împărat până la geometria euclidiană. Pe scenă au fost însă "Cei trei M", tot un fel de Sfânta Treime a marilor actori contemporani, divinii, măreții, celeștii, dar atât de umani prin poveștile lor omenești, Mălăele, Marcel și Mihăiță. După mai bine de o oră și jumătate, basmul vieții început de Mălăele cu "a fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti" a ajuns la "Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa". Și nimeni n-a adormit, chiar dacă vocile actorilor, la început de tunet, s-au transformat aproape în șoapte, dovadă stând furtuna de aplauze de la final ce au însoțit căderea cortinei. Și în noaptea adâncă, sus, pe bolta înaltă, începea să se ițească rotund, palid și misterios, steaua care peste jumătate de an, va arăta, pe traiectoria proorocita de cei trei magi locul nașterii pruncului Iisus. Dar, până atunci, Hristot a Învitat! oameni buni.
