Studiul a fost realizat pe 35 de subiecţi, care au dormit câteva nopţi într-un laborator, în care cercetătorii le-au monitorizat activitatea cerebrală, cu ajutorul unei tehnici avansate de imagistică. Rezultatele au arătat că, în timpul primei nopţi, emisfera stângă a creierului a fost mult mai activă în timpul somnului profund decât emisfera dreaptă.
Această diferenţă în activitatea cerebrală este similară cu ceea ce s-a observat la mamiferele marine în timpul somnului. La un moment dat, acestea îşi închid practic o jumătate a creierului, conform cercetătorilor. Rezultatele arată că şi creierul uman are un minisistem pe care îl au şi balenele şi delfinii, spune coautorul studiului Yuka Sasaki, profesor asociat la Brown University.
Studiul mai arată că, cu cât diferenţa între activitatea celor două emisefere este mai mare, cu atât mai greu adoarme o persoană. În plus, când cercetătorii au produs sunete atât la urechea dreaptă, cât şi la cea stângă, subiecţii s-au trezit mai repede când zgomotele au fost produse la urechea dreaptă, care stimulează emisfera stângă.
Menţinerea unei emisfere în stare de veghe poate fi o strategie de supravieţuire pentru oameni atunci când se află într-un mediu complet nou. Emisfera stângă poate funcţiona ca un paznic de noapte, care te trezeşte în caz de pericol, spun cercetătorii.
Oamenii de ştiinţă vor să facă noi studii pentru a înţelege mai bine acest fenomen, cunoscut sub denumirea de "efectul primei nopţi", inclusiv de a găsi modalităţi de corectare astfel încât oamenii să poate dormi mai bine în medii necunoscute.