Oamenii de știință John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham, Akira Yoshino au primit premiul Nobel pentru chimie pe 2019, pentru că au dezvoltat bateriile cu litiu, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.
În comparație cu bateriile tradiționale, bateriile litiu-ion sunt reîncărcabile, durează mai mult, au o densitate energetică superioară, cântăresc mai puțin și au o durată de viață mai lungă.
Anul trecut, premiul Nobel pentru chimie a fost decernat cercetătoarei Frances H. Arnold, pentru metoda sa de dezvoltare direcționată a enzimelor, proteine care catalizează reacțiile chimice, și lui George P. Smith și Gregory P. Winter, pentru cercetările lor legate, printre altele, de bacteriofagi, virusuri care infectează bacterii și pot fi transformate în proteine noi. Prin metodele dezvoltate de aceștia se pot produce anticorpi care pot neutraliza toxinele, contraataca maladiile autoimune și vindeca metastazele.
De la înființarea premiilor Nobel și până în 2018, 110 persoane au primit distincția pentru chimie și doar cinci dintre acestea au fost femei. De 63 de ori, premiul Nobel pentru chimie a revenit unei singure persoane.