Pascal Cotte a petrecut mai mult de 10 ani analizând celebra pictură a lui Leonardo da Vinci. El susţine că sub Mona Lisa se află ascuns un alt portret, care priveşte într-o parte. Muzeul Luvru din Paris, care i-a permis în 2014 lui Cotte să analizeze pictura, a refuzat să comenteze afirmaţiile cercetătorului.
„Acum putem analiza exact ce se întâmplă în straturile picturii şi putem desface, ca pe foiţele unei cepe, aceste straturi”, a declarat Cotte pentru BBC. El a adăugat că poate stabili cronologia realizării acestei picturi.
LAM (Layer Amplification Method) este o tehnică ce presupune proiectarea unei lumini intense pe suprafaţa unei picturi. O cameră măsoară reflecţiile luminii şi Cotte spune că din aceste măsurători poate reconstrui fiecare strat al picturii.
Despre Mona Lisa se crede că a fost pictată între 1503 şi 1517, în timp ce Leonardo da Vinci lucra la Florenţa şi mai târziu în Franţa. Opinia majoritară este că modelul lui da Vinci pentru Mona Lisa a fost Lisa Gherardini, soţia unui negustor florentin de mătăsuri.
Cotte susţine că imaginea reconstruită prin LAM este adevărata Mona Lisa, iar în celebrul portret este vorba despre o altă femeie. „Există probabil o oarecare reţinere din partea conducerii muzeului Luvru în a schimba titlul picturii, pentru că despre asta vorbim acum: La revedere Mona Lisa! Ea este, de fapt, altcineva”, a afirmat Cotte.