"Sfântul Graal al presiunii înalte" a fost creat de oamenii ştiinţă. Este vorba despre un material numit hidrogen atomic metalic, teoretizat acum un secol, cel mai rar de pe planetă şi care ar putea deveni unul dintre cele mai valoroase, putând fi utilizat în diverse domenii, inclusiv pentru fabricarea propulsoarelor pentru rachete puternice, ceea ce ar permite explorarea zonelor îndepărtate din univers, relatează ibtimes.co.uk.
Hidrogenul metalic este stadiul în care hidrogenul se comportă ca un conductor electric. A fost teoretizat pentru prima dată de fizicienii Eugene Wignerşi Hillard Bell Huntington în 1935. Ei credeau că, sub o presiune imensă, atomii de hidrogen capătă proprietăţi metalice, pierzând controlul asupra propriilor electroni.
Cercetătorii de la Univesitatea Harvard spun că au reuşit să creeze, în condiţii în laborator, hidrogenul metalic şi au publicat rezultatele experimentului în jurnalul Science. Echipa a supus o mostră de hidrogen unei presiuni de 495 gigapascali, o presiune mult mai mare decât cea din centrul Pământului.
La acest punct, moleculele solide de hidrogen se sparg şi se transformă în hidrogen atomic - un metal. "Acesta este Sfântul Graal al presiunii înalte", spune autorul studiului Isaac Silvera. "Este prima mostră de hidrogen metalic de pe Pământ, deci, când ne uităm la ea ne uităm la ceva care nu a existat vreodată", a mai spus el.
Şi, mai important, cercetătorii trebuia să vadă dacă hidrogenul metalic este stabil. "Asta înseamnă că dacă îndepărtezi presiunea, hidrogenul trebuie să rămână stabil, la fel cum diamantele formează grafitul sub presiune şi temperatură mare, dar ramân diamante după îndepărtarea presiunii şi temperaturii", a explicat Silvera.
Pentru a crea acest material, cercetători au folosit două diamante sintetice, mai dure decât cele naturale. Acestea au fost montate şi folosite ca o nicovală pentru a presa hidrogenul, rezultând hidrogenul metalic.
Potenţialul hidrogenului metalic sunt imense. Aceasta poate fi folosit ca supraconductor de temperatură. De asemenea, firele fabricate din acest material ar putea fi utilizate în rețeaua electrică, contribuind la reducerea pierderilor de energie. Hidrogenul metalic ar mai putea fi folosit pentru construcţia unor trenuri de mare viteză, mai bune, mașini electrice mai eficiente şi propulsoare de rachete.
"Acest lucru ne va permite să explorăm cu uşurinţă alte planete. Vom putea lansa rachete pe orbită într-o singură etapă, faţă de două ca acum", a mai spus Silvera.