Nobelul pentru Economie, câştigat de un finlandez şi un britanic

10 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Nobelul pentru Economie, câştigat de un finlandez şi un britanic

Academia suedeză de Ştiinţe a arătat că teoria celor doi laureaţi este valoroasă în înţelegerea contractelor şi a instituţiilor în viaţa de zi cu zi, precum şi a capcanelor dintr-un contract.  De exemplu, teoria contractului poate fi folosită pentru a analiza plata pe bază de performanţă a unui preşedinte-director general, deducerile şi coplata la asigurare. 

Născut în 1948 la Londra, Oliver Hart este profesor la Universitatea Harvard iar Bengt Holmstrom, născut în 1949 la Helsinki, este profesor la Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT). Oliver Hart și-a obținut doctoratul la Universitatea Princeton în anul 1974, iar Holmstrom și-a obținut doctoratul la Universitatea Stanford.

Premiul pentru Economie nu este un premiu Nobel original. Acesta a fost adăugat în 1968 de către Banca centrală suedeză. Acordarea premiilor Nobel din acest an se va încheia joi, cu premiul pentru literatură.

Fiecare premiu este în valoare de 8 milioane coroane suedeze sau 930.000 de dolari. Laureaţii vor primi cecurile la 10 decembrie, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la moartea lui Alfred Nobel, fondatorul premiului.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră