Istorie, pe Arena Națională. Austria a câștigat în fața Macedoniei de Nord cu 3 la 1, în cadrul grupei C a Campionatului European de Fotbal, în primul meci din cadrul EURO 2020 care s-a jucat la București.
Vorbim despre ”istorie”, căci Austria a obținut primul succes la un Campionat European.
Chiar la începutul meciului, RO ALERT a difuzat o alertă de vreme rea, anunțând ploaie torențială, chiar grindină, dar în cele din urmă nu a fost nimic periculos, cel puțin în zona Arenei Naționale. Mai mult decât atât, după ploaie a apărut un frumos curcubeu chiar acolo. Curcubeul le-a ținut noroc austriecilor.
Meciul a început la ora 19.00, iar suporterii au avut acces pe stadion începând cu ora 16.00.
Cu câteva ore înaintea partidei, în Capitală continua să plouă, iar meteorologii avertizează că aversele nu se vor opri. Reamintim că sâmbătă, în urma ploii torențiale, Arena Națională a fost inundată.
Meteorologii au actualizat, duminică, prognoza specială emisă pentru Bucureşti, unde până miercuri va ploua torențial, iar vremea va fi răcoroasă.