Concluzia lui Nadal: Viaţa continuă...

11 Iul 2017 | scris de Radu Popescu
Concluzia lui Nadal: Viaţa continuă...

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a afirmat că nu se aștepta să piardă întâlnirea cu luxemburghez Gilles Muller, disputată luni în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, însă a recunoscut că nu a făcut "cel mai bun joc" al său pe iarba de la All England Club,scrie agerpres.ro.

 

"Probabil nu a fost cel mai bun joc al meu. Nu a fost rezultatul pe care îl așteptam. Sunt trist, însă asta este situația, viața continuă", a declarat Nadal (31 ani), care a cucerit de două ori trofeul la Wimbledon, în 2008 și 2010.

"Am făcut câteva greșeli în debutul meciului, care m-au costat foarte mult", a explicat spaniolul, care a pierdut primele două seturi ale întâlnirii cu Muller, dar apoi a revenit și le-a câștigat pe următoarele două, înainte de a se înclina în decisiv, după o luptă epuizantă, care a durat aproape cinci ore.

"Există o presiune foarte mare atunci când pierzi primele două seturi, mai ales în fața unui jucător precum Muller, care servește foarte bine. Nu îți mai permiți nicio greșeală. În setul al cincilea se putea întâmpla orice, însă cred că, per total, el a fost ceva mai bun", a adăugat jucătorul iberic.

Gilles Muller s-a impus cu 6-3, 6-4, 3-6, 4-6, 15-13 în fața luI Rafael Nadal, iar în sferturile de finală îl va avea ca adversar pe croatul Marin Cilic, învingător cu 6-2, 6-2, 6-2 în fața spaniolului Roberto Bautista. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră