Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, fostă numărul unu mondial, şi-a amânat meciul de retragere pe care urma să-l dispute în compania americancei Serena Williams, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat marţi organizatorii, citaţi de agenţia dpa.
Wozniacki, campioană la Australian Open în 2018, după o finală cu Simona Halep, trebuia să o înfrunte pe cea mai mică dintre surorile Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam, într-o întâlnire programată în data de 18 mai, la Royal Arena din Copenhaga, pentru care s-au epuizat deja toate biletele.
Guvernul Danemarcei a anunţat însă luni că adunările publice nu vor fi permise până în luna august, pentru a putea controla răspândirea virusului.
Organizatorii meciului speră să poată reprograma duelul dintre Wozniacki şi Williams la o altă ulterioară precizează Agerpres.