Virusul din China nu este „încă” o urgență sanitară globală

24 Ian 2020
Virusul din China nu este „încă” o urgență sanitară globală

Virusul din China nu este „încă” o urgență sanitară globală, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Didier Houssin, preşedintele comitetului de urgenţă al OMS, a explicat că s-au înregistrat foarte puţine cazuri în afara Chinei şi nu există dovezi că virusul s-a transmis de la o persoană la alta în afara acestei ţări.

Autorităţile din China au demarat vineri construcţia unui spital capabil să primească în termen de 10 zile 1.000 de pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus, au informat mass-media de stat, citate de AFP, preluată de agerpres.ro.

Potrivit imaginilor difuzate la televiziune, zeci de excavatoare pregătesc terenul pe care se va ridica această unitate medicală la Wuhan (centru), oraşul cu 11 milioane de locuitori, aflat în centrul epidemiei şi plasat în carantină de joi.

Lucrările trebuie finalizate în timp record, pentru ca spitalul, construit din prefabricate, pe o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, să îşi deschidă porţile pe 3 februarie, potrivit agenţiei Xinhua.

Unitatea medicală va găzdui exclusiv pacienţi cu pneumonia virală care a infectat 876 de persoane din luna decembrie, dintre care 26 au murit.

China a construit deja un spital la Beijing în timp record - o săptămână - în timpul epidemiei de SARS din 2003.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră