Studiu: Persoanele vaccinate anti-COVID-19, mai puțin contagioase decât cele nevaccinate

21 Feb 2021 | scris de A.V.
Studiu: Persoanele vaccinate anti-COVID-19, mai puțin contagioase decât cele nevaccinate

Un studiu recent a făcut un prim pas către aflarea răspunsului la o întrebare importantă referitoare la vaccinurile anti-COVID-19. Cercetarea a constatat că persoanele care au fost inoculate au o încărcătură virală mai mică şi, prin urmare, sunt mai puţin contagioase decât cele care nu au fost vaccinate, relatează dpa, preluată de mia.mk.

Clemens Wendtner, expert de la un spital din München, spune că rezultatul studiului reprezintă „o  speranţă”, deşi studiul realizat de oameni de ştiinţă israelieni nu a fost încă evaluat de alţi cercetători.

Cu toate că s-a dovedit ştiinţific că vaccinarea protejează oamenii împotriva COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, nu este sigur dacă persoanele vaccinate pot încă să contracteze şi să transmită virusul.

Oameni de ştiinţă din echipa cercetătorului Idan Yelin de la Institutul de Tehnologie din Haifa au analizat rezultatele de laborator a 5.800 de persoane infectate, dintre care jumătate au primit vaccinul BioNTech-Pfizer.

Echipa de cercetători a constatat că pacienţii care au fost vaccinaţi au produs de patru ori mai puţine particule de virus în 12 până la 28 de zile după inoculare decât cei care nu au fost vaccinaţi.

Vaccinul BNT162b2 nu doar că oferă protecţie individuală unei persoane vaccinate împotriva bolii COVID-19, dar se poate presupune că, printr-o vaccinare suficientă a populaţiei, poate exista de asemenea o anumită protecţie a populaţiei, în sensul imunizării în masă pe bază de vaccin”, a spus Wendtner.

El a adăugat că nu este clar dacă virusurile detectate la persoanele infectate însă vaccinate erau contagioase sau dacă erau virusuri moarte şi de aceea este nevoie de mai multe cercetări în această privinţă.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră