Persoanele care prezintă o anumită mutație genetică înregistrarează un risc mult mai mare de a dezvolta demență, dar și de a prezenta formele cele mai grave ale bolii în urma infectării cu coronavirus, au raportat cercetătorii conform The Guardian.
Ultimul studiu prezentat de cercetătorii britanici raportează că genetica joacă un rol esențial în evoluția coronavirusului, dar ar putea de asemenea explica de ce persoanele diagnosticate cu demență au fost cele lovite cel mai grav de pandemie în marea majoritate a țărilor.
”Nu doar vârsta contează, ci o anumită genă joacă un rog foarte important care duce la vulnerabilizarea anumitor pacienți”, a precizat David Melzer, expert epidemiolog al Universității Exeter și co-autor al studiului menționat.
Studiul a fost publicat în Jurnalul Gerontologiei, iar specialiștii explică modalitatea de testare a pacienților: au folosit baza de date UK Biobank care cuprinde peste 500.000 de persoane, cărora le-au fost colectate date genetice și medicale, cu vârste cuprinse între 48 și 86 de ani.
Echipa s-a concentrat pe studiul genei ApoE care duce la creșterea proteinelor responsabile în generarea stratului de grăsime.
Apolipoproteina E (ApoE) este o glicoproteină formată din 299 aminoacizi care joacă un rol fundamental în metabolismul lipidelor.
Este sintetizată în principal în ficat şi creier, dar a fost de asemenea localizată în rinichi sau splină. Gena APOE, situată pe braţul lung al cromozomului 19 (formată din 4 exoni şi 3 introni, având 3597 perechi de baze), prezintă polimorfism fiind descrise alte trei (ε2, ε3 şi ε4) care pot conduce la şase genotipuri diferite (ε2/ε2, ε2/ε3, ε2/ε4, ε3/ε3, ε3/ε4 şi ε4/ε4).
Varianta e4 afectează nivelul de colesterol din sânge care poate duce la inflamații, boli de inimă, dar și demență.
Cercetătorii au descoperit că 9.022 de persoane prezentau două copii a variantei e4 și peste 223.000 prezentau două copii a variantei E3.
Au analizat și datele genetice furnizate de spitale în perioada 16 martie – 26 aprilie pentru a identifica pacienții care au dezvoltat forme severe ale coronavirusului. Cei care prezentau varianta e4 a genei ApoE au raportat un risc dublu de a dezvolta forme foarte grave comparativ cu varianta E3.
”Este o sabie cu două tăișuri. Nu putem stabili o legătură clară între cele două boli, demența și coronavirusul, dar mutațiile genetice sigur au un rol foarte important”, a declarat Melzer.
Profesorul Tara Spires-Jones, expert în neurodegenerare al Universității din Edinburgh a declarat că studiul a fost efectuat pe un număr foarte mare de oameni, deci asocierea între gena ApoE și virusul COVID-19 este foarte probabilă, chiar dacă nu sugerează că una ar genera-o pe cealaltă.
”Este extrem de posibil ca gena ApoE să joace un rol important în evoluția coronavirusului, iar în viitor ar trebui efectuate studii aplicate pentru a putea dezvolta un tratament eficient împotriva noului virus”, a declarat profesorul.
Experții în domeniu au precizat că se vor amplifica testele pentru a determina legătura directă între demență și formele severe ale bolii responsabile cu numărul atât de mare de decese.