Ministerul Sănătăţii a publicat în pagina sa de internet recomandări esenţiale pentru această perioadă, în care temperaturile depășesc cu mult 30 de grade, iar confortul termic nu intră în discuție.
Sunt informaţii despre cum să trecem mai uşor prin caniculă, pe care le ştim şi ar fi bine să le luăm în considerare zilele acestea, dar și informații despre puncte de prim ajutor instalate în Capitală.
Alături de evitarea expunerii prelungite la soare la orele prânzului, de purtarea unor haine adecvate și de protejarea cu pălării și ochelari de soare, autoritățile recomandă ca aparatele de aer condiționat să fie reglate la o temperatură cu 5 grade sub cea de afară, iar ventilatoarele să nu fie folosite dacă se depășesc 32 de grade.
În cazul în care nu există aer condiționat în spațiul de locuit sau de muncă, este bine ca măcar pentru două-trei ore să stați în spații care sunt dotate cu astfel de aparatură, ca de exemplu magazinele.
Lichidele, în principal apa, dar și alte băuturi fără cofeină, alcool sau zahăr trebuie consumate fără a aștepta să apară senzația de sete.
O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă, iar mâncărurile grele, mesele copioase trebuie evitate, fiind recomandate în schimb fructele și legumele proaspete. Toate sfaturile autorităților sunt publicate pe site-ul www.ms.ro, la secțiunea „Informații despre caniculă”.”