Masca redevine obligatorie în aproape toate spaţiile publice închise din Grecia

28 Iul 2020 | scris de A.V.
Masca redevine obligatorie în aproape toate spaţiile publice închise din Grecia

Grecia a anunţat marţi că masca va fi din nou obligatorie în magazine, bănci, servicii publice şi cvasitotalitatea locurilor închise, în contextul unei creşteri a numărului cazurilor de coronavirus, relatează AFP, preluată de agerpres.ro.

"Nu există niciun motiv să intrăm în panică dar nu trebuie să lăsăm garda jos", a declarat ministrul protecţiei civile, Nikos Hardalias, evocând o "creştere a numărului de cazuri în ultimele zile", o "tendinţă stabilă".

Grecia a înregistrat până în prezent 202 decese provocate de COVID-19 şi peste 4.200 de infectări, dintre care 28% sunt legate de călătorii în străinătate, în creştere după redeschiderea frontierelor pentru turişti la 1 iulie.

De la această dată, au existat peste 340 de infectări confirmate în rândul celor 1,3 milioane de oameni care au venit în Grecia, potrivit ministrului.

"Însă imaginea epidemiologică a ţării este în formă mai bună decât cea a multor altor" ţări, a adăugat Hardalias, în cadrul unui briefing de presă.

Excluzând "impunerea unei izolări generale", ministrul a anunţat portul obligatoriu al măştii "pentru angajaţi şi clienţi" începând de miercuri în aproape toate spaţiile închise din Grecia.

Orice infracţiune va fi pasibilă de o amendă de 150 de euro.

"Servicii publice, bănci, supermarketuri şi magazine alimentare, transporturi publice, taxiuri, ascensoare, spitale şi cabinete medicale, saloane de înfrumuseţarea şi de coafură", a enumerat el.

Bisericile nu sunt pentru moment pe lista spaţiilor unde masca va fi obligatorie, subiect sensibil într-o ţară în care nu există separaţie între biserică şi stat.

Masca era deja obligatorie în transporturile publice şi, de pe 20 iulie, în supermarketuri.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră