În săptămâna 16.01. – 22.01.2017, gripa a provocat decesul altor trei persoane, toate cu tipul A, subtip H3N2, nevaccinate antigripal.
În acest sezon gripal, numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este 12, din care 11 cu tipul A, subtip H3N2 şi unul cu tipul A, nesubtipat, transmite Centrul Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
În privinţa distribuţiei deceselor pe grupe de vârstă, situaţia arată astfel: un deces la 0-1 an, unul la 15-49 ani, unul la 50-64 ani şi nouă la ≥65 ani, iar în privinţa distribuţiei pe sexe: 8 feminin si 4 masculin. 11 dintre persoanele decedate (92%) au avut condiţii medicale pre-existente.
Niciuna dintre persoanele decedate nu a fost vaccinată.
În aceeaşi perioadă, la nivel naţional, au fost confirmate 280 cazuri de gripă clinică, faţă de 70 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, CNSCBT mai transmite că morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scazută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă şi s-a încadrat în intervalul aşteptat.