Cei doi pacienţi sunt o fată de 13 ani, din Bucureşti, cu virusul gripal tip A, subtip H3N2, şi un bărbat în vârstă de 58 de ani din judeţul Prahova, cu virusul gripal tip B, despre care CNSCBT mai precizează că nu erau vaccinate antigripal. Potrivit CNSCBT, în senzonul precedent, primul caz de gripă a fost confirmat în intervalul 12-18 octombrie.
În săptămâna 24-30.10.2016 s-au înregistrat la nivel naţional 12 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 23 cazuri înregistrate în săptămâna 43/2015. Până la data de 30.10.2016 au fost vaccinate antigripal 130.214 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii
În informarea săptămânală emisă joi, CNSCBT mai precizează că, în intervalul 24-30 octombrie, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute s-a încadrat în intervalul aşteptat în această săptămână.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 95.235, cu 10.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (86.233) şi cu 5.3% mai mare decât cel întregistrat in săptămâna anterioară (90.478).