Experții epidemiologi încearcă să înțeleagă de ce unii pacienți confirmați cu noul coronavirus manifestă diverse simptome mai bine de două luni de la internare, precizează The Guardian.
Paul Garner, expert epidemiolog din Marea Britanie, a prezentat câteva simptome foarte ușoare la mijlocul lunii martie. El a decis să se izoleze după ce a dezvoltat o tuse ușoară și o modificare foarte mică a stării generale.
După doar câteva zile, profesorul se lupta cu boala care se manifesta din ce în ce mai dur. Așa cum a descris, trăia cu senzația că ”cineva l-a lovit cu o bâtă de cricket în cap”.
”Simptomele au fost ciudate ca naiba: pierderea mirosului, dificultate în respirare, accelerare a bătăilor inimii, greutate ce punea presiune pe cutia toracică și chiar la un moment dat am fost convis că o să mor”, a anunțat Garner.
Epidemiologul s-a declarat un adept rătăcit al politicii inițiale sprijinită chiar și de premierul britanic: imunitatea în grup. El a fost convins că boala va trece fără consecințe severe.
Dar nu a fost așa. După cum o descrie Garner, ”boala aceasta este un rollercoaster, ai impresia că ai scăpat și atunci revin simptome, coronavirus înseamnă stări proaste fizice, trăiri emoționale duse la extrem și pur și simplu epuizare completă”. În urma experienței sale, a decis să publice un blog în British Medical Journal pentru a lua legătura cu cât mai mulți pacienți.
Experții anunță că gama de simptome pe care o manifestă pacienții este din ce în ce mai largă, iar o nouă problemă apare după ce mai mulți pacienți s-au vindecat după mai bine de 2 luni de boală.
Garner a trecut prin diverse simptome mai bine de șapte săptămâni: dureri de cap, amețeli, stomac deranjat, sufocare, artrită, senzație de înțepături. Acestea se alternau de la o zi la alta și de fiecare când credea că a depășit boala, aceasta apărea cu noi manifestări.
”Este extrem de dificil să gestionezi partea emoțională. Începi să te îndoiești de tot și devine extrem de frustrant când ceilalți încep să se gândească dacă problema este una fizică sau psihică”, adaugă Garner.
Conform ultimelor studii, unul din 20 de pacienți COVID-19 suferă de boală peste 2 luni de zile.
Cea mai bună comparație este cea dintre coronavirus și febra Dengă, o infecție virală a nodulilor limfatici pe care Garner a contractat-o în urmă cu câțiva ani. Această infecție apare și dispare în mod repetat între 6 și 9 luni de zile. Atât te lupți cu boala având impresia că te învârți în același cerc vicios.
Profesorul Tim Spector, expert în cadrul King College din Londra, a condus echipa care a implementat prima aplicație de urmărire a pandemiei. El a anunțat că este folosită de peste 3,5 milioane de oameni mai ales in Marea Britanie și SUA.
Spector a estimat că a primit informații despre o convalescență extrem de lungă, adică peste 6 săptămâni, de la mai mult de 200.000 de oameni. Acesta a precizat că este extrem de important să se studieze cauzele acestei boli prelungite și cât afectează oamenii, deoarece în urma reîntoarcerii la muncă, ei nu pot avea aceleași performanțe.
”Sunt foarte multe aspecte de studiat în cazul coronavirus, iar timpul ne presează. Momentan politica fiecărei țări este: ”dacă nu ești mort, înseamnă că ești bine”. Noi suntem țara care a desccoperit această ramură a medicinii, epidemiologia, iar până acum nu am făcut nimic să studiem acest nou virus”, declară cercetătorul.
Aplicația ce permite colectarea de date referitor la simptomele bolii a prezentat peste 15 potențiale simptome total diferite de la caz la caz: tuse, febră, dureri musculare, dureri de gât, dureri de cap, pierderea mirosului, pierderea gustului, fiecare pacient are simptome din ce în ce mai neașteptate.
”Am studiat 100 de boli în cariera mea. De departe, coronavirusul provoacă cea mai ciudată dintre ele!”, încheie Spector.