Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a publicat joi o evaluare proprie în urma analizei unor cazuri de tromboze semnalate în Europa după inocularea serului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca. Specialiștii au anunțat într-o conferință de presă că beneficiile vaccinului depășesc riscurile, chiar dacă unele țări au decis suspendarea acestuia.
Potrivit EMA, vaccinul celor de la AstraZeneca este sigur și eficient pentru a putea fi utilizat în campania de vaccinare anti-COVID.
Comitetul Agenției Europene a Medicamentului a ajuns la concluzia că acest vaccin nu e asociat cu un risc crescut al trombozelor. Există încă anchete în desfășurare și vor fi monitorizați pacienții, dar asta nu pune în pericol campania de vaccinare.
Experţi norvegieni au avansat o posibilă explicaţie a cazurilor rare de formare a unor cheaguri sanguine la unele persoane vaccinate cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, afirmând că au observat semne ale unui răspuns imunitar puternic al organismului ce ar putea să fi provocat dezvoltarea unor astfel de cheaguri de sânge, relatează agenţia DPA, preluată de agerpres.ro.
”Considerăm că este important să prezentăm acest lucru şi faptul că am găsit un model explicativ rezonabil”, a declarat în faţa presei medicul şef al Spitalului Universitar din Oslo, Pal Andre Holme.