La doar câteva zile după anunțul despre suspendarea studiilor sale clinice pentru a descoperi un vaccin împotriva COVID-19, AstraZeneca și-a reluat activitatea de cercetare în Marea Britanie.
Compania farmaceutică a anunțat că a obţinut undă verde în acest sens de la Medicines Health Regulatory Authority (MHRA), relatează France Presse.
Întreruperea testelor a fost decisă la 6 septembrie, şi anunţată marţi, când a fost descoperită „o potenţială boală inexplicabilă” la unul dintre subiecți.
O anchetă a fost deschisă de comitete independente şi autorităţi de reglementare internaţionale.
Partener al Universităţii din Oxford în demersul de a obține un vaccin contra COVID-19, AstraZeneca a precizat că nu poate divulga alte informaţii medicale.
Potrivit reprezentanților companiei, suspendarea testelor este „o acţiune de rutină” atunci când este investigată o boală inexplicabilă.