Capitala României a ajuns la o rată de incidență de 5,57 la mia de locuitori. Nu mai este mult și este foarte probabil ca în următoarele zile să treacă de 6, ceea ce o să aducă numeroase restricții.
Incidența pe sectoare:
Sectorul 1: 6,85
Sectorul 2: 6,66
Sectorul 3: 4,41
Sectorul 4: 5,37
Sectorul 5: 5,47
Sectorul 6: 5,57
Noi măsuri când incidența ajunge la 6
Persoanele nevaccinate circulă în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepții.
Persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții.
Magazinele închid la ora 18.00.
Restaurantele și cafenelele la interior, precum și terasele sunt închise, fiind permisă doar livrarea la domiciliu.
Sălile de fitness și bazinele de înot se închid, iar nunțile și botezurile se interzic.
Al patrulea val al pandemiei de coronavirus aduce în România o creștere spectaculoasă a numărului săptămânal de cazuri noi. Cu mult mai multe teste zilnice decât în primăvară, inclusiv teste rapide, statistica oficială arată că în săptămâna 20-26 septembrie numărul cazurilor noi a depășit vârful săptămânal din valul al treilea, înregistrat în perioada 22-28 martie.