Studiile clinice finale pentru un vaccin coronavirus, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, au fost suspendate după ce un participant a avut o reacţie adversă în Marea Britanie.
Speranţele au fost mari că vaccinul ar putea fi unul dintre primele care vor apărea pe piaţă, după testarea cu succes a fazelor 1 şi 2.
În faza 3 de testare, sunt implicaţi aproximativ 30.000 de participanţi în SUA, precum şi în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud.
Dar după ce unul dintre participanţii la testele din Marea Britanie s-a îmbolnăvit, testările din toate ţările au fost oprite. Între timp, a fost lansată o investigaţie independentă, care examinează datele de siguranţă înainte ca autorităţile de reglementare să decidă dacă procesul se poate relua, scrie BBC News.
„În studiile mari, vor apărea mereu astfel de îmbolnăviri întâmplătoare, dar trebuie verificate independent înainte de a continua”, a spus un purtător de cuvânt al Universităţii Oxford.
Aceasta este a doua oară când procesul de testare a vaccinului împotriva coronavirusului dezvoltat de Oxford este suspendat.
Se aşteaptă ca procesul de testare să fie reluat în câteva zile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) spune că la nivel mondial aproape 180 de vaccinuri se află în faza de testare, dar niciunul nu a finalizat încă studiile clinice.