Astmul poate contribui la apariția obezității la copii, din cauza tratamentelor, dar și a sedentarismului indus de problemele respiratorii.
Copiii suferinzi de astm sunt mai expuși riscului de obezitate, comparativ cu ceilalți copii, potrivit unui studiu publicat în revista medicală American Journal of Respiratory and Critical Care Medicin. Susceptibili de a deveni supraponderali ar putea fi peste 51% dintre copiii cu astm, precizează site-ul topsante.
Cercetătorii de la Universitatea din California de Sud (SUA) au examinat dosarele a 2.171 de copii din maternități și elevi care nu erau obezi la momentul includerii lor în studiul asupra sănătății copiilor, pentru a înțelege dacă această boală respiratorie ar putea fi o cauză a obezității. Aproximativ 13,5% dintre copii aveau astm la începutul acestei cercetări.
Copiii care suferă de astm sunt în multe cazuri supraponderali sau obezi, dar literatura de specialitate nu a explicat de ce astmul provoacă obezitate, a declarat Zhanghua Chen, autorul principal al studiului și cercetător asociat în domeniul sănătății mediului la Keck School of Medicine. Totuși, studiul nostru și altele susțin că astmul în copilărie poate reprezenta un factor care mărește riscul de obezitate infantilă, precizează Zhanghua Chen.
Astfel, s-a dovedit că riscul de obezitate crește cu peste 51% la copiii suferinzi de astm. În schimb, folosirea medicamentelor contra riscurilor de astm pare să reducă acest risc cu 43%.
Unul dintre motivele pentru care obezitatea poate fi atât de frecventă la copiii suferinzi de astm este că aceste probleme respiratorii induc lipsă de mișcare: dificultatea de a se juca și a face sport. În plus, unul dintre efectele secundare ale medicamentelor contra astmului este creșterea în greutate.
Diagnosticul precoce și tratamentul astmului pot contribui la prevenirea obezității infantile, a declarat Frank Gilliland, un alt autor al studiului și profesor de medicină preventivă la Keck School of Medicine de USC.