Copilul, care a stat 10 ore într-un puț din curtea casei, a fost externat din Spitalul Grigore Alexandrescu, a anunțat dr. Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al unității medicale.
"Copilul a fost externat astăzi (miercuri, n.r.), cu stare generală bună. Este un copil normal, mănâncă, râde, se joacă, vorbeşte”, a precizat dr. Raluca Alexandru. La spital a venit doar tatăl copilului.
Mama, însărcinată în luna a noua, nu a putut ajunge la Bucureşti deoarece a intrat pe drum în travaliu și a fost nevoită să se oprească la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde a născut o fetiță.
"Avem o fetiță de trei kilograme și jumătate. Ne așteptam să nască. Chiar ne-am grăbit. De aceea am și întârziat. Despre băiețel, medicii au spus că este bine, sănătos. Ne-au dat analizele. Eu le mulțumesc pompierilor și medicilor — că mi-au ajutat copilul să se facă bine. De când am plecat de aici am stat numai lângă copil. Am strigat la el 'Dănuț, tati, te rog eu mult deschide ochișorii!' A deschis ochișorii și s-a ridicat în fund. Fără el nu puteam să mai trăiesc", a declarat, pentru Agerpres, Vasile Pascu, tatăl copilului.
Băieţelul a fost internat 10 zile în Spitalul Grigore Alexandrescu, după ce a fost scos din puț. El a fost intubat în primele două zile și a făcut tratament cu antibiotice pentru a preveni o infecție pulmonară cu germeni din apa înghițită, în condițiile în care a stat mai mult de zece ore în puț, la o adâncime de 16 metri.
Treptat, starea de sănătate a copilului s-a îmbunătățit și a fost transferat de la terapie intensivă în secția de pediatrie.