O echipă de arheologi a continuat săpăturile începute anii trecuţi pe un şantier al unui sat preistoric din Neamţ, noi descoperiri de senzaţie fiind făcute de cercetători
O echipă de cercetători din Germania, colaborând cu omologi români, sosea acum cinci ani în zona Târgu Neamţ, scopul fiind realizarea unei scanări geofizice în locul unde se bănuia că ar putea exista „ruinele“ unui sat preistoric. Iar ceea ce nu era decât o ipoteza, avea să se confirme prin descoperirile ulterioare.
A fost investigată a cincea locuinţă a civilizaţiei PreCucuteni, dar au fost identificate alte complexe arheologice eneolitice.
Opinia celor implicaţi în proiect este că situl merită să fie studiat mai bine, fiind identificate mai multe statuete umane, modelate din lut, obiecte de podoabă realizate tot din lut, ceramică, obiecte de piatră şi un mic obiect din cupru. Noile datele le îmbogăţesc pe cele deja ştiute despre satul care a existat acum mai bine de şase milenii, concluza fiind că Neamţul are un patrimoniu arheologic fabulos.
„Avem confirmarea că situl nostru de la Topoliţa este mult mai vechi decât am estimat noi. Adică acum vreo 7 milenii, comunităţile culturii Ceramicii Liniare (Linearbandkeramic) au locuit acest loc. Cristi şi Ionuţ au găsit mai multe fragmente de vase din această perioadă. Cum spuneam, arheologia oferă multe surprize plăcute“, a declarat Vasile Diaconu, membru în Comisia Naţională de Arheologie.
Pentru că au fost descoperite urme ceramice, tinerilor care au lucrat pe şantier, între ei şi studenţi, li s-au prezentat cum ar fi arătat vasele în realitate, fiind modelate mostre asemănătoare celor din vremuri preistorice.
Preotul Mihail Daniliuc, stareţul secularei Mănăstirii Vovidenia, a vizitat şantierul şi a rămas uluit de cele descoperite: „Am vizitat şantierul arheologic, fiind o experienţă unică. Am ţinut în mâini fragmente de ceramică veche de câteva mii de ani înainte de Hristos (...). Este o adevărată minune să poţi afla informaţii despre vremuri imemoriale prin astfel de vestigii tăinuite cu voia lui Dumnezeu în măruntaiele pământului“.
Cu prilejul săpăturilor de acum doi, au fost exploarate urmele satului care aparţine comunităţilor ce au precedat civilizaţia Cucuteni, fiind descoperită o locuinţă de circa 6.500 de ani, de formă dreptunghiulară, cu o suprafaţă de 16 metri pătraţi. În perimetrul ei au fost găsite obiecte specifice perioadei - statuete de lut ars, înfăţişând personaje feminine, expresie a unor divinităţi preistorice. „Săpăturile au permis dezvelirea urmelor unei noi locuinţe a culturii pre Cucuteni, foarte interesant construită, dar au scos la lumină şi variate vestigii cu valoare de patrimoniu. Merită amintite aici mai multe statuete de lut, legate de religia acelor vremuri, unelte de piatră, fragmente de vase, oase de animale. Avem impresia că aici a fost cândva o adunare a zeităţilor preistorice“, declara arheologul Vasile Diaconu.