Cu 79 de ani în urmă (1941), în noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate din casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, amintește RADOR.
Anexarea provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa la URSS, la data de 28 iunie 1940, a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan între anii 1940-1950 a zeci de mii de persoane.
Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi.
Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă, potrivit Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
”În cei şase ani petrecuţi în Kazahstan am întâlnit mulţi basarabeni deportaţi, cu poveşti zguduitoare. Mulţi au ajuns aici în trei săptămâni, alţii în 12 zile, în vagoane ticsite de conaţionali de-ai noştri, stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”. Este vorba, în special, de intelectualitatea românească, de toată funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual în general”, scrie Vasile Soare, în ”Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina în Şcoala Memoriei 2010”, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011.
Listele au fost pregătite cu câteva săptămâni înainte. Familia care urma a fi deportată era trezită noaptea, câteva persoane în uniformă militară şi alţii în civil pătrundeau în casă, verificau paşapoartele şi dacă numele era găsit în lista făcută de consiliul sătesc în ajun şi aprobată la centru, urma un anunţ scurt: „în numele conducerii supreme, sunteţi deportaţi în locurile îndepărtate din nord, în Siberia”.
Se acordau 40 de minute pentru facerea bagajelor, care nu trebuiau să depăşească 40 kg de fiecare familie. Urma îmbarcarea în maşini şi transportarea până la cea mai apropiată staţie feroviară, de unde se făcea repartizarea conform locului de destinaţie stabilit din timp de NKVD, scrie Radio Europa liberă.
Pentru deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie au fost alocate 1315 vagoane, situate în diferite gări de pe tot cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord. După statistica oficială, în medie la fiecare 20 de persoane revenea un vagon. Oficial, norma zilnică era de 600 g de pâine pentru fiecare persoană. În realitate, conform mărturiilor supravieţuitorilor, 70-100 de persoane trebuiau să împartă un vagon de marfă timp de 2-3 săptămâni cât dura drumul până la destinaţia finală, în condiţii absolut insuportabile. Norma zilnică de apă era de 200 ml, dar unor deportaţilor li se dădea în loc de mâncare doar peşte sărat. Alţii primeau 300 g pâine dimineaţa şi apă fiartă şi nimic mai mult la amiază sau seara.
Un alt aspect al acestor acţiuni inumane consta în faptul că familiile erau dezmembrate după bunul plac al NKVD-ului. Astfel, capii de familii au fost trimişi în lagăre de concentare, iar membrii familiilor lor – în localităţi speciale pentru „strămutaţi” în regiunile Karaganda (Kazahstan), Omsk şi Novosibirsk (Siberia Centrală). Unii n-au mai ajuns la destinaţie, iar alţii au supravieţuit prin minune în condiţii de viaţă mizerabile şi climă aspră. Cele mai detaliate şi înspăimântătoare mărturii despre această deportare aparţin Eufrosiniei Kersnovschi din Soroca, memorii care au fost publicate încă în 1990 și au fost incluse în patrimoniul universal de către UNESCO.
