Cele 15 minute de glorie ale poliţistului Godina

23 Feb 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Cele 15 minute de glorie ale poliţistului Godina

 

Cam asta se întîmplă şi cu Marian Godina,un erou al Facebook-ului şi noul star al reformei în poliţie.Mâine îşi lanseaza cartea Flash-uri din sens opus chiar la Bibliotecă Centrala Universitară din Bucureşti.

 

Chiar aşa? Câţi mari scriitori se pot lăuda cu aşa ceva? Mai mult ,la lansare participă chiar premierul Cioloş. Nu-i prea mare disproporţia dintre simbolistica prezenţei unei oficialităţi de prim rang şi o banală lansare de carte care,totuşi, nu are cine ştie ce semnificaţie culturală? Secvenţă de comic pur în România suprarealistă de astăzi .

 

De altfel , chiar o personalitate de talia lui Moise Guran,reper cultural,moral ,social şi nu numai în această perioadă tulbure, a anunţat mapamondul că a citit această carte şi,evident, va participa la lansare.


Iar efectul Godina s-a dovedit devastator pentru toţi cei care au intrat în scenă. Şeful Poliţiei din Braşov s-a trezit în câteva zile că trebuie să iasă la pensie. Doamna care a reclamat ridicarea permisului şi-a dat demisia din toate funcţiile posibile-azi a plecat din PSD. Alţi poliţişti s-au dus să protesteze şi sa-l susţină pe faimosul lor coleg. Putem vorbi acum de fenomenul Godina?


Acum toată lumea vorbeşte de reforma poliţiei-iar veselul şi inteligentul poliţist devine un port-drapel al acestei schimbări.
Cât despre Facebook, această realitate virtuală mai mult despre nimic şi despre ce-ar fi dacă...,vibrează alături de polţistul braşovean care trebuie să...facă ce?


România de pe Facebook este cu totul alta decât cea reală şi începe deja să-şi creeze proprii eroi.


Marian Godină este celebru,îşi trăieşte propria celebritate care nu va dura mai mult de faimosul sfert de oră,şi e de văzut cum îşi va gestiona faima care a dat năvala in viaţa lui.


Iar când numărul de like-uri va scade în mod dramatic,poliţistul din Braşov va înţelege că gloria e virtuală iar viaţa adevărată nu poate fi share-uită.


Dar e prea melodramatic şi la urma urmei povestea lui Godina e frumoasă, ca tot ce vine de pe Facebook.Mai ales că poliţistul de la Braşov mai are ceva minute de glorie.

Alte stiri din Reportaj

Ultima oră