Şedinţa Biroului Permanent Naţional în care Liviu Dragnea trebuia să-şi depună mandatul de preşedinte executiv al PSD nu a mai avut loc. Reprezentanţii partidului veniţi la şedinţa partidului au discutat între ei vreo două ore, după care au fost anunţaţi că şedinţa BPN că nu va mai avea loc. Cu toate acestea, Liviu Dragnea a declarat că şi-a depus mandatul de preşedinte executiv, o decizie privind acceptarea sau neacceptarea demisiei acestuia urmând să fie luată miercuri, în Comitetul Executiv, începînd cu ora 16.00. Cât priveşte înlocuitorul său la Ministerul Dezvoltării, Dragnea a spus că acesta va fi o persoană ce îi va continua munca, precizând că numele său va fi anunţat de premierul Victor Ponta.
"Absolut toţi colegii au respins această idee şi au decis, după o discuţie intensă, să ducă această decizie în Comitetul Executiv, miercuri, pentru că trebuie să fie toată ţara. Eu am spus că îmi depun mandatul în BPN, am făcut-o. Dacă ei au spus că vor să ducă mandatul în Comitetul Executiv, aşa facem. Este o atitudine care mă bucură, să vezi că ai atâta susţinere în partid. Sunt un om hotărât, decis, care nu ezită. Dacă îndemnarea oamenilor să vină la vot este faptă de corupţie... eu cred că nu", a declarat Liviu Dragnea, la ieşirea de la şedinţa BPN al PSD.
Şi liderul PSD, Victor Ponta, le-a spus ziariştilor că Dragnea şi-a prezentat demisia, dar nimeni din BPN nu a acceptat-o, motiv pentru care miercuri va avea loc şedinţa CEx. Întrebat despre decizia Consiliului Naţional privind pierderea funcţiilor de pesediştii care au probleme cu justiţia, Ponta a răspuns: "Cred că dumneavoastră ştiţi să cititţi în limba română şi cred că ştiţi că acea decizie se referă la fapte de corupţie".
Înaintea discuţiei de luni, Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, aşa cum a anunţat vineri, fiind o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie.
Dragnea a declarat duminică, la Antena 3, că demisia sa din funcția de președinte executiv al PSD poate să pună partidul într-o situație delicată într-un an preelectoral, când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor.
"Trebuie să recunosc că, începând de vineri seara, noaptea, ieri toată ziua, astăzi toată ziua, majoritatea — cred că toate organizațiile județene — au transmis comunicate, rezoluții, solicitări, dincolo de telefoane directe și sms-uri, cred că i-au trimis și lui Victor Ponta, că mâine să nu demisionez din funcția de președinte executiv. Demisia mea din funcția de președinte executiv, într-adevăr, poate să pună partidul într-o situație delicată, într-un an preelectoral când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor, când partidul trebuie restructurat și recalibrat și remotivat și reorganizat, pentru a se pune în pregătirea de campanie", a afirmat Dragnea.
El a adăugat că luni mandatul său este "pe masa BPN", cu decizia pe care a anunțat-o, aceea de a demisiona din funcția de președinte executiv al partidului.
"Eu le mulțumesc, îmi este foarte greu să renunț la ceea ce am făcut. Mâine, mandatul meu este pe masa Biroului Permanent Național, eu mâine intru în ședința BPN cu decizia pe care am anunțat-o. Vom discuta și dacă reușim să găsim împreună un mod prin care eu pot ajuta în continuare partidul, dacă vom reuși mâine să găsim o formulă prin care eu să sprijin în continuare partidul, să mă implic în continuare în munca de partid, cu dragă inimă", a afirmat Dragnea.