Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, a declarat că împrumutul de 150 de milioane de euro pe care România a decis să-l acorde Republicii Moldova reprezintă un gest pentru care Chișinăul își exprimă întreaga recunoștință și a adăugat că autoritățile moldovene se vor strădui ca banii să fie cheltuiți pentru promovarea reformelor și modernizarea țării vecine.
"E un gest care merită toată recunoștința noastră și aveți această recunoștință. Spuneați anterior și spun și eu acum că nu sunt prea multe țările care pot spune unei alte țări: spuneți cu ce vă putem ajuta. Asta este atitudinea României, mulțumim pentru această atitudine. Noi ne vom strădui ca acest ajutor să fie o temelie bună pentru dezvoltarea noastră în continuare ca să putem, exprimându-ne, așa, într-o manieră mai figurativă, să putem înota singuri mai departe și să ne descurcăm singuri. Mulțumim foarte mult", a declarat premierul moldovean într-o declarație comună cu omologul său de la București la finalul întrevederii oficiale pe care cei doi înalți demnitari au avut-o la Palatul Victoria.
Valeriu Streleț a precizat că a discutat cu premierul român circumstanțele în care Republica Moldova a recurs la acest ajutor din partea României și a confirmat rapiditatea cu care s-a derulat procesul privind acordarea împrumutului.