Ponta :"Vom ajunge o ţară întreagă de Bostani"

29 Iun 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Ponta :

Liviu Dragnea,preşedintele PSD, a declarat astăzi ca afirmaţiile făcute de Marius Bostan,ministrul telecomunicaţiilor, la adresa profesorilor demonstrează “dispreţul' cu care “aceşti tehnocraţi îi privesc pe români”

 

"Doamna Prună, ministrul Justiției, care a spus că 'discuția despre drepturi e un lux' și acest domn, Bostan, ministrul Comunicațiilor, care practic a zis că învățământul gratuit este o măsură greșită, cerând prin asta anularea dreptului fundamental la educație, au depus următorul jurământ: 'Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!'",a scris Dragnea, miercuri, pe Facebook,relatează Agerpres.


El susține că astfel de afirmații arată "cu cât dispreț" sunt priviți românii de tehnocrați.
"Asta înseamnă că acești doi trecători prin Guvernul României au jurat strâmb. Aceste afirmații, precedate de altele la fel de revoltătoare ale altor membri ai Guvernului Cioloș, arată cu cât dispreț acești tehnocrați îi privesc pe români", a adăugat Dragnea.
Ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, a afirmat marți, într-o conferință, că unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind 'o imbecilitate'.
"Eu văd părinții la școală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur și simplu își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ți demisia. Dar nu să îți bați joc de viitorul copilului. Justificarea că "am salariu mic" e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis", a spus Bostan.


Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunțat că premierul Dacian Cioloș i-a cerut lui Bostan să își ceară scuze și să vină cu clarificări după declarațiile pe care le-a făcut pe tema Educației.
Marți seară, ministrul Bostan a făcut o serie de precizări într-o postare pe Facebook.
"Mă bucur să văd că o declarație făcută în cadrul unei conferințe a stârnit atâta interes, deși trebuie să recunosc că sunt trist când văd că aceasta este folosită în scopuri politice. Regret că sunt interpretate declarațiile într-un mod în care nu am gândit", a scris Bostan.

 

De asemenea,fostul premier Victor Ponta a ţinut să răspundă pe Facebook declaraţiilor făcute de ministrul guvernului CioloşŞ

„Deci ați înțeles ce gândesc tehnocrații? Să nu mai facă școală decât copiii care sunt din familiile cu bani. Restul la muncă (sau la cerșit sau să dea în cap) nu la școală!
Așa vom ajunge o țara întreagă de "Bostani"!
Văd că fascismul devine ideologie asumată în România! Ghinion!”

Alte stiri din Politic

Ultima oră