Jurnalistul Rareș Bogdan deschide lista candidaților Partidului Național Liberal (PNL) pentru alegerile europarlamentare. El a anunțat că renunță la presă și se lansează în bătălia politică, alături de liberali, relatează stiri.tvr.ro.
Cinci actuali eurodeputați, doi primari în funcție și un experimentat strateg de partid completează echipa cu care PNL pornește în bătălia electorală pentru Parlamentul European.
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, europarlamentarul Siegfried Mureșan, Vasile Blaga și Adina Vălean se află pe primele poziții.
Președintele PNL Ludovic Orban i-a avertizat pe candidați că bătălia pentru Bruxelles nu va fi ușoară și le-a cerut mobilizare totală până la alegeri, astfel încât să facă un scor cât mai bun.